Bianca Rus trece prin momente dificile, după ce a decis să se despartă de iubitul ei. Cu ajutorul emisiunii ”Bravo, ai stil! Celebrities” trece mai ușor peste despărțirea dureroasă, chiar dacă decizia despărțirii a luat-o împreună cu iubitul său, Ștefan Farell.
Bianca Rus este din nou singură. Tristul anunț a fost făcut însă de iubitul ei, Ștefa Farell, care a scris un mesaj pe o rețea de socializare, în care anunța separarea de Bianca Rus.
„Dragii mei, Am stat și am cumpănit mult ce decizie să iau în legătură cu relația pe care o am cu Bianca. Mulți dintre voi mă cunoașteți ca un om asumat și care ia decizii calculate.
Sunt o persoană publica, am prieteni în toate ramurile modei, începând de la designeri, până la make-up artiști, am o agenție de modeling în care m-am implicat 100% de 25 de ani, am lansat și format modele de talie națională și internațională, sunt motorul și sufletul evenimentului de modă.
Având în vedere că aceste lucruri îmi ocupă tot timpul, faptul că nu cred în relațiile la distanță, diferențele dintre noi și interesele noastre, am decis în comun acord cu Bianca să punem stop relației.
Bianca e o fată bună și cred că are dreptul să fie fericită cu cineva care o merită, cineva care să-i fie aproape atunci când are nevoie”, a precizat Ștefan pe pagina sa Facebook.
Bianca Rusa demisionat pentru a se înscrie la celebra emisiune de la Kanal D, însă momentan a înregistrat multe critici din partea juraților. Unul dintre jurații care au făcut-o cu ou și cu oțet este chiar celebrul Cîtălin Botezatu, care i-a spus chiar că nu are stil deloc și că este chicioasă.