Cu apariţia platformelor de socializare, au devenit tot mai dese cazurile când sunt filmate bătăi în şcoli între elevi sau pe străzile oraşelor.
Videoclipul pe care vi-l vom prezenta a fost trimis pe adresa redacţiei ziarului Special Arad în cursul zilei de azi şi le arată pe două fete, care nu par a fi mai în vârstă de 16 ani, cum trag de păr, lovesc cu palmele peste faţă şi cu picioarele pe o altă tânără în zona Lacului Pădurice din Arad.
Motivul se pare că ar fi un băiat, cu care în trecut ar fi fost într-o relaţie cu una dintre bătăuşe. Mai mult decât atât, persoana care filmează toată scena se plânge prima dată că: „Băi dar eu nu i-am dat defel!”, după care întreabă o altă tânără care vine şi ea spre locul cu pricina: „De ce nu o baţi şi tu pentru ce a zis despre tine? Săriţi toate pe ea!”. Vă daţi seama cum se poate simţi o tânără, un copil în fapt, la auzul acestor cuvinte… Deoarece tânăra lovită este singură, nu ripostează la agresiuni şi nici nu încearcă să fugă. Asemenea întâmplări, din nefericire pot lăsa traume emoţionale adânci care se pot manifesta într-un mod greşit pe viitor.
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT