Bătaie la Spitalul Judeţean Craiova! De data aceasta, protagoniştii evenimentului agresiv au fost chiar doi medici, colegi la secţia Urologie, care s-au luat la bătaie chiar la vizită, în faţa pacienţilor.
Poliţia a intervenit imediat, după ce un apel a anunţat incidentul la 112. Medicul urolog Liviu Riza l-a lovit pe colegul său, Lucian Stoica, iar conflictul a avut loc din cauză că doctorul agresat n-a mai vrut să contribuie pentru achiziţionarea unui aparat medical, deşi toţi colegii îşi dăduseră acceptul anterior.
Cei doi medici s-au bătut în faţa pacienţilor
„În jurul orei 8 30 politiştii Sectiei 2 Poliţie Craiova au fost sesizati telefonic de un medic din cadrul Spitalului Clinic de Urgenţă Craiova, care a reclamat faptul că a fost lovit peste ureche de un alt medic, coleg cu el. Ulterior persoana vătămată s-a prezentat la sediul Sectiei 2 Craiova, unde a formulat o plângere împotriva agresorului”, a precizat Cosmin Grădinaru, purtătorul de cuvânt din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Dolj. Medicul acuzat de agresiune nu se află la primul episod violent, în 2013 fiind acuzat de un rezident că l-a lovit cu pumnul.