Avion Wizz Air, întors la sol după ce a lovit o pasăre. Incidentul s-a petrecut la Sibiu

O aeronavaă care a decolat la scurt timp după ora prânzului de pe aeroportul din Sibiu a revenit la scurt timp la sol după ce a lovit o pasăre. Toți oamenii care era îmbarcați în avionul care avea ca destinație Frankfurt Hahn nu au pățit absolut nimic.

Incident cu o aeronavă Wizz Air pe aeroportul din Sibiu

Un avion care avea ca destinație aeroportul Frankfurt Hahn din Germania a revenit la sol la puțin timp după ce a decolat de pe Aeroportul Internaţional Sibiu. Compania Wizz Air a cărei aeronavă a lovit o pasăre și s-a întors pe aeroport este una de tip A320 cu o capacitate de 180 locuri. Primele informații arătă că o pasăre a creat pagube la unul dintre motoare.

„O aeronavă Wizz Air cu destinaţia Sibiu – Frankfurt Hahn (ora decolare 13:06) a revenit la sol la scurt timp după decolare datorită unui eveniment de tip birdstrike. Aeronava a aterizat, fără incidente, pe Aeroportul Sibiu.

Toţi pasagerii au fost debarcaţi conform procedurilor şi sunt în siguranţă”, a explicat purtătoarea de cuvânt a aeroportului din Sibiu, Alexandra Păcurar.

Aeronavă Wizz Air, incident similar în urmă cu circa 6 luni

În urmă cu aproximativ jumătate de an o altă aeronavă a companiei Wizz Air a fost implicată într-un incident similar. Avionul care a plecat de la Luton și ar fi trebuit să ajungă la Iași a fost redirecționat către București din cauza unor probleme tehnice.

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti (CNAB) este cea care a făcut anunțul despre incident. Aeronava avea peste 170 de pasageri la bord. Toți pasagerii care se aflau în aeronavă au ajuns la sol în siguranță, iar reprezentanții companiei aeriene le-au pus la dispoziție un autocar pentru a ajunge la destinație.

„Aeronava care opera zborul Wizz Air W6 3652 de la Londra Luton la Iaşi a fost redirecţionată către Bucureşti din cauze tehnice. Avionul a aterizat în condiţii normale ş este în curs de verificare.

Pasagerilor li s-a oferit transport cu autocarele din Bucureşti, estimându-se că vor ajunge la Iaşi în jurul orei 23:15, ora locală.

Wizz Air îşi cere scuze tuturor pasagerilor pentru orice incoveniente cauzate, însă siguranţa pasagerilor, a echipajului şi a aeronavei este prioritatea noastră”, au afirmat reprezentanţii CNAB în urmă cu aproximativ 6 luni, potrivit Agerpres.