Românii vor primi o alertă pe telefonul mobil atunci când în zona în care se află vor avea loc evenimente naturale violente, precum tornade, furtuni sau avertizări meteo de vreme rea. Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale (STS), împreună cu operatorii de telefonie, vor implementa „Sistem Alert”, un sistem prin care vor fi transmise mesaje de alertă abonaţilor pe telefonul mobil, anunţă Guvernul. Pe lângă implementarea sistemului de alertă va fi începută şi o campanie de informare publică şi pregătire a populaţiei pentru utilizarea acestui sistem de avertizare prin SMS.
Guvernul anunţă, luni, în urma întâlnirii dintre premierul Mihai Tudose cu reprezentanţii ANCOM, că va fi implementat un sistem integrat de alertare a populaţiei în situaţiile de risc, prin care să fie trimise mesaje de urgenţă pe telefoanele mobile, în funcţie de situaţiile de urgenţă apărute – fenomene meteo extreme, incendii majore, risc de explozii, alte calamităţi şi situaţii de risc. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Avertizare prin SMS! Iohannis a cerut sistemul
Sistemul urmează să fie dezvoltat şi implementat de ANCOM, IGSU şi STS, în colaborare cu operatorii de telefonie, detaliile tehnice urmând să fie stabilite în cadrul grupului de lucru format din reprezentanţi ai acestor instituţii.
Preşedintele Klaus Iohannis a cerut elaborarea de urgenţă a unui astfel de sistem, dar şi evaluarea modului în care s-au desfăşurat operaţiunile şi în care au comunicat instituţiile în cazul furtunilor de duminică seară.