Avertismentul MAE pentru românii din Germania. A fost anunţată o grevă de 2 zile

Daniel Scripcaru   
în Stiri de ultima ora
07/11/2019, 18:34
Avertismentul MAE pentru românii din Germania. A fost anunţată o grevă de 2 zile
Grevă de două zile a însoțitorilor de zbor din Germania

Grevă de proporții în Germania! O grevă a însoțitorilor de zbor este posibil să dea peste cap orarul pentru mai multe curse aeriene! Ministerul de Externe avertizează românii care se află sau vor să călătorească în Germania, că Organizația independentă a însoțitorilor de zbor (Ufo) o să fie în grevă în perioada 7-8 noiembrie, astfel că Lufthansa a activat un plan de zbor special.

Grevă de două zile a însoțitorilor de zbor din Germania

„Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau doresc să călătorească în R.F. Germania că, în conformitate cu datele transmise de autorităţile locale, Organizația independentă a însoțitorilor de zbor (Ufo) a anunțat grevă pentru perioada 07-08.11.2019. Lufthansa a activat un plan de zbor special, care este pus la dispoziție pe www.lufthansa.com”, se arată într-un comunicat de presă al MAE, citat de Mediafax.

Instituția precizează că românii pot solicita asistenţă consulară la numerele de telefon ale Ambasadei României la Berlin: + 49 30 21239555, + 49 30 21239514 şi + 49 30 21239516, Consulatului General al României la Bonn: +49 228 6838135; +49 2286838211; + 49 228 6838244; + 49 228 6838254 şi Consulatului General al României la München: +49 89 553307; +49 89 98106143, apelurile fiind redirecționate către Centrul de Contact și Suport al Cetăţenilor Români din Străinătate (CCSCRS) şi preluate de către operatorii Call Center în regim de permanență.

Unde pot cere ajutor românii aflați în Germania, dacă întâmpină dificultăți

Totodată, românii care se confruntă cu urgențe au la dispoziţie şi telefonul de urgență al misiunii diplomatice a României la Berlin + 49 160 157 9938, oficiului consular al României la Bonn +49 173 5757 585, oficiului consular al României la München +49 160 208 7789 şi oficiului consular al României la Stuttgart +49 171 681 3450.

Închide ×

FANATIK.RO utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea si în activitatea curentă a FANATIK.RO cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

Am înțeles