Un autocar în care se aflau 72 de persoane s-a răsturnat, pe o șosea din județul Hunedoara. Accidentul s-a produs pe DN7, în dreptul localității Tătărești, în jurul orei 4.50, luni dimineața. O femeie a murit în accident, iar alte 32 de persoane au avut nevoie de intervenția medicilor care s-au deplasat de urgență la fața locului.
Din cauza numărului mare de victime, autoritățile din zonă au activat planul roșu de intervenție. Autocarul era plin cu pasageri și se îndrepta dinspre Arad către Deva. Oamenii care se aflau în autocar veneau din Spania.
Dintre cele 72 de persoane care se aflau în autocar, 70 erau călători, iar doi erau șoferii care făceau cu schimbul pe durata cursei. La fața locului, au fost chemate imediat echipajele de intervenție, care au acordat primul ajutor.
A fost activat Planul Roșu de Intervenție, iar în consecință au fost suplimentate resursele medicale, din cauza numărului foarte mare de potențiale victime. Astfel, s-a intervenit cu două autospeciale de stingere, o autospecială pentru transportarea victimelor multiple, o altă mașină specială pentru descarcerare, șapte ambulanțe SMURD și alte trei echipaje SAJ. De asemenea, la fața locului a fost dezvoltat un punct de lucru medical avansat, pentru a se acorda primul ajutor cât mai rapid și în cele mai bune condiții.
Cu toate eforturile medicilor, o femeie a murit, din cauza rănilor grave pe care le-a suferit în urma accidentului. Alte 32 de persoane au suferit politraumatisme severe, contuzii și alte răni care au necesitat intervenție de specialitate. Persoanele rănite au fost transportate la unitățile sanitare din Ilia, Deva, Orăştie şi Hunedoara.
În urma acestui accident, polițiștii au pornit o anchetă pentru a se afla cu exactitate cauzele producerii lui. Se ia în considerare faptul că șoferul ar fi fost foarte obosit, iar din acest motiv i se va verifica diagrama, pentru a se evalua dacă a respectat sau nu timpii de rapaus necesari pe durata traseului. Drumul Național 7 a fost blocat întreaga dimineață, după producerea accdentului.