Mâine se fac 13 de ani de la moartea Laurei Stoica, care și-a pierdut viața într-un teribil accident de mașină, petrecut la câteva zeci de kilometri de București. În tragedie și-a pierdut viața și Cristian Mărgescu, logodnicul vedetei, care era și însărcinată.
Groaznicul accident a fost provocat de șoferul unui autoturism cu numere de Vrancea. Cel mai probabil, acesta a adormit la volan și a intrat pe contrasens, ciocnindu-de violent de autoturismul cu care Laura Stoica și Cristian Mărgescu se întorceau de la Urziceni, unde cântăreața avusese un concert. Mașina celor doi a fost proiectată pe un câmp, la zeci de metri de carosabil.
Cu ceva timp înainte de accident, Laura Stoica vorbise despre copilul pe care îl aștepta. „Copilul se va naște în septembrie, iar până la venirea lui pe lume sunt hotărâtă sî-mi respect toate angajamentele privind concertele. Este felul în care vreau să-i urez bun venit primului meu copil”, spunea cântăreața.
Mama Laurei Stoica a vorbit, anul trecut, despre perioada grea prin care a trecut după decesul artistei. Are poze cu ea prin toată casa și asta o face să simtă că Laura este mereu cu ea.
„E prezentă în permanență între noi. Am în casă câteva poze expuse. Și fără să vreau, de când mă scol și până mă culc le văd. Am o bucurie ca și cum este acolo. Am văzut odată o scenă la televizor, când cineva interpreta piesa ei, şi bineînţeles că nu a rezistat să o cânte fără să lăcrimeze. Mă bucur când o aud la radio pe ea. Nu, nu am visat-o. N-am visat un vis așa… Poate e mai bine aşa. A fost ceva foarte vag, discret, am uitat imediat ce m-am trezit”, a povestit mama Laurei Stoica, într-o emisiune televizată.