Atacul asupra Siriei din dimineaţa zilei de sâmbătă ar putea avea consecinţe grave asupra securităţii internaţionale, afirmă analiştii consultaţi de Ştirile ProTV. „Atacul pare să fie unul limitat, au lovit doar ţinte legate direct de programul chimic sirian. Asta ar putea să arate intenţia americanilor de a da o lovitură importantă, dar limitată. Nici declaraţiile politice nu trebuie luate întotdeauna în serios, pot fi făcute şi ca să inducă în eroare partea adversă ca să nu intuiască momentul atacului”, explică analistul militar Iulian Fota pentru ProTV.
„Întrebarea de un milion de puncte e dacă ne putem aştepta la o confruntare directă între Rusia şi Statele Unite. Asta este teama comunităţii internaţionale în acest moment. În Războiul Rece am scăpat de confruntare nucleară în urma unei înţelegeri nescrise privind evitarea unei confruntări militare directe între americani şi sovietici. Teama e că asta s-ar putea întâmpla în Siria, dar riscul a fost un pic diminuat, dată fiind grija americanilor de a lovi doar ţinte siriene. Eu nu cred că Rusia va ataca navele militare americane, asta ar fi o catastrofă”, spune Iulian Fota.
”Atacul americanilor riscă să inflameze planeta”
Decebal Ilinca, fostul şef al Departamentului de Informaţii a Armatei Române, consideră că atacul americanilor este unul inutil. „E o acţiune riscantă şi chiar uşor agresivă din partea americanilor. Acest atac nu rezolvă nimic, ci complică situaţia internaţională, riscă să inflameze planeta, să ne atragă într-un conflict generalizat. Probabil că vom asista la un nou exod de refugiaţi şi la înrăutăţirea bruscă şi accentuată a relaţiilor între SUA şi Rusia. Sper ca ruşii să fie suficient de diplomaţi şi să treacă peste acest incident, fiindcă asltfel există un risc enorm pentru comunitatea internaţională. Nu cred că ruşii vor trece la acţiuni concrete.”