Atac sângeros în capitala Norvegiei. Incidentul a avut loc recent, într-o școală din Oslo. Potrivit anchetatorilor, un bărbat înarmat cu un cuțit a pătruns în interiorul unității de învățământ și a înjunghiat oamenii din jur.
Atacatorul a înjunghiat astfel 4 persoane. Este vorba despre un profesor și alți trei membri din staff-ul instituției de învățământ. Cei 4 au fost transportați de urgență la spital, însă din fericire, nimeni nu a fost rănit grav.
Poliția din Oslo a reușit să identifice și să prindă făptașul, însă până în momentul de față nu sunt cunoscute motivele care l-au împins să comită un astfel de gest îngrozitor. Forțele de ordine au demarat o anchetă în acest caz.
Urmează ca anchetatorii să stabilească în cel mai scurt timp cauzele exacte care au dus la producerea acestui incident. Sven Christian Lie de la poliția din Oslo a declarat că oamenii legii au început deja să interogheze martorii respectivului atac.
În ceea ce privește unitatea de învățământ, reprezentanții acesteia nu au dorit să vină cu o reacție publică referitoare la atacul petrecut recent, în ciuda solicitărilor primite în acest sens, relatează The Independent.