Atac armat în Canada acolo unde mai multe persoane au fost rănite în urma unui incident produs în centrul oraşului Ottawa. Evenimentul a fost confirmat de surse din cadrul serviciilor de securitate.
„Poliţia a fost mobilizată pentru un incident armat produs în zona Gilmour. Au fost raportaţi mai mulţi răniţi. Avem o reacţie coordonată. Vă rugăm să evitaţi zona”, a transmis Poliţia din Ottawa, potrivit Mediafax.
Cel puţin trei persoane au fost transportate la spital în urma atacului, afirmă aceleași surse. Paramedicii susțin că este vorba trei persoane care au suferit răni „serioase”. La fața locului a fost găsită și o persoană decedată.
Deocamdată niciun suspect nu a fost reţinut, dar zona este considerată sigură acum, conform autorităţilor.
Ottawa este capitala Canadei și reședința parlamentului federal canadian, port pe dreapta râului omonim și pe canalul Rideau, zona metropolitană având o populație de 1.168.788 locuitori.
Orașul este situat în estul provinciei Ontario, la granița cu provincia Québec. Cu toate acestea, Ottawa nu este o metropolă la fel de mare ca Montreal sau Toronto.
Din punct de vedere al numărului de locuitori, aceasta se situează în urma altor orașe canadiene, precum Vancouver sau Calgary.
Ea formează împreună cu Carleton o singură aglomerație urbană, a patra ca mărime din Canada, numărând peste un milion de locuitori.
În Ottawa, doar un sfert din populație este francofonă, aici existând practic o supremație a limbii engleze.