Angajații din România ar putea să primească o nouă pensie pe lângă cea obișnuită. Un nou proiect de lege a fost deja aprobat de Senat, acum este la Camera Deputaților, care este for decizional, și, în curând, va fi votat și de deputați, potrivit avocatnet.ro.
Șansele să treacă și să ajungă spre promulgare la Klaus Iohannis sunt destul de mari, actul normativ ține cont de directivele europene și trebuie implementat pentru a transpune în legislația internă prevederi stabilite de Comisia Europeană.
Ceea ce trebuie reținut este faptul că de pensia ocupațională vor putea beneficia românii care se află în acest moment în câmpul muncii.
După intrarea în vigoare a proiectului de lege, angajații ar putea să primească pensia ocupațională, pe lângă cea de la stat. Aceasta nu este obligatorie, angajatorii fiind cei care vor decide dacă o vor acorda sau nu.
Contribuția pentru acest tip de pensie revine atât angajatorilor, cât și angajaților, și se calculează exact ca în sistemul public de pensii. Se poate diferenția în funcție de poziția ocupată, salariu sau vechime.
Ceea ce este foarte important este că un angajator nu va putea să ofere doar unui singur angajat o astfel de pensie, va avea de ales între a le oferi tuturor din firmă sau niciunuia.
În același timp, așa cum scrie și în actul normativ, un salariat nu poate fi obligat să contribuie la fondul de pensii ocupaționale și nici nu i se poate reține vreo sumă de bani fără un acord scris în prealabil.
De asemenea, tot în cadrul proiectului de lege, există prevederea potrivit căreia un astfel de fond special de pensii se poate înființa doar de către un administrator autorizat, iar în cadrul acestui fond vor putea fi salariați ai unei singure firme sau de la mai multe.