Sindicaliștii Metrorex au anunțat că nu vor renunța la greva generală programată miercuri, potrivit unor surse din cadrul USLM, care au declarat pentru Știrile ProTv. Deși Tribunalul București a decis că greva din data de 15 noiembrie nu a fost legală, sindicaliștii nu se lasă și continuă să amenințe. Conform magistraților și judecătorilor de la Tribunalul București, Unitatea – Sindicatul Liber Metrou (USLM) nu a respectat legea dialogului social.
Sindicaliștii de la metrou au anunțat, la finalul săptămânii trecute, că angajații Metrorex vor intra în grevă generală pe o perioadă nedeterminată de miercuri, 21 noiembrie, între orele 04:00 și 16:00, dacă negocierile vor eșua până atunci.
Va fi grevă generală la metrou! Sindicaliștii nu renunță
Instanța de judecată a declarat: „constată nelegalitatea declarării şi declanşării grevei de avertisment în data de 15.11.2018, între orele 4.00-6.00, la nivel de Metrorex SA“, potrivit instanței. Liderul Uniunii Sindicatelor de la Metrou, Ion Rădoi, a făcut declarații pentru Ziare,com. “Auspiciile sub care fac aceste declaraţii de presă sunt legate de faptul că, după părerea mea, bogaţii din Ministerul Transporturilor au luat ostatice companiile din subordinea sa, şi mă refer aici la faptul că, spre deosebire de cei mulţi angajaţi din diverse companii ale MT, care lucrează în condiţii grele şi cu salarii mici, astăzi ne confruntăm cu o posibilă grevă pe care sindicatul de la metrou vrea să o declanşeze pentru a susţine o revendicare salarială de 42%, la care nu a înţeles să renunţe sau să negocieze nici până astăzi.
Metroul Bucureşti nu a fost construit pentru bunăstarea câtorva dintre liderii sindicatului, care, de mai bine de 20 de ani, conduc sindicatul Metrorex şi negociază în numele a mii de angajaţi ai acestuia întotdeauna având în vedere şi propriile lor interese. Această grevă nu este pentru bunăstarea muncitorilor de la Metrorex. Această grevă este pentru conservarea privilegiilor pe care de mai bine de 15 ani le au comercianţii din staţiile de metrou”, a specificat ministrul Transporturilor, Lucian Șova.