Andreea Marin (44 de ani) este una dintre femeile cele mai puternice și apreciate din showbiz-ul autohton, dar cu toate acestea de puține ori alege să vorbească deschis despre viața personală. Fosta prezentatoare „Surprize, surprize” a trecut prin trei mariaje, dar nu și-a pierdut speranța și crede în continuare în instituția căsătoriei.
Frumoasa brunetă s-a căsătorit pentru prima oară la vârsta de numai 21 de ani, iar până acum a trecut prin trei căsnicii care au eșuat, cu toate acestea Andreea Marin nu și-a pierdut încrederea în căsătorie. Fosta prezentatoare iubește și este iubită în aceeași măsură și nu exclude posibilitatea unei a patra căsătorii.
„Da, cred. Potrivirea între oameni este, e adevărat, o loterie. Momentele în care viețile li se unesc ar putea fi nepotrivite, nu doar caracterele lor. Dacă ai întâlni același om când a trecut mai mult prin viață, poate că destinul relației ar fi altfel sau dacă el te-ar întâlni pe tine când s-ar dovedi că ești mai înțeleaptă.
În același timp, e și o chestiune de chimie pe termen lung. Dar eu nu mă plâng și nu am nostalgii din acest punct de vedere, dimpotrivă. Dragostea o trăiesc la timpul prezent”, a declarat Andreea Marin într-un interviu acordat revistei VIVA.
Vedeta nu regretă nimic și este de părere că din fiecare căsnicie a învățat o lecție foarte importantă, aceea de a nu repeta greșeala comisă. Andreea Marin consideră că fiecare întâlnire pe care destinul i-a scos-o în cale a fost bună.
„Că fiecare întâlnire din viața noastră este o lecție pe care e bine să o înveți și să o depășești. Sunt atâtea alte greșeli de făcut, nu e păcat să repeți?! (râde)”, a mărturisit bruneta, potrivit sursei menționate anterior.
De mai bine de trei ani Andreea Marin trăiește o frumoasă poveste de dragoste alături de consulul României în Libia, Adrian Brâncoveanu, pe care l-a cunoscut într-un spital. Cei doi locuiesc împreună de ceva vreme și au planuri serioase în privința viitorului.
Fosta prezentatoare TV a mărturisit că nu exclude posibilitatea venirii pe lume a unui copil, lucru confirmat și de tânărul diplomat în cadrul emisiunii prezentate de Cătălin Măruță la Pro TV.
„Bineînțeles că ne gândim la acest lucru, e o dorință foarte mare, cred ca e dorința fiecărui om să procreeze”, a spus Adrian Brâncoveanu în urmă cu ceva vreme.