În acest weekend, Teodora, fiica cea mare a lui Gigi Becali, și-a unit destinele cu alesul inimii sale, Theodor Mincu, iar latifundiarul din Pipera a avut grijă ca tânăra de 24 de ani să aibă parte de nunta mult-visată. După emoționanta ceremonie desfășurată în Biserica Sfântul Spiridon cel Nou din Capitală, cei doi îndrăgostiți au mers la Palatul Snagov pentru petrecere, iar patronul clubului de fotbal FCSB a avut grijă ca totul să fie organizat în cel mai mic detaliu.
Cum era de așteptat, programul artistic a fost și el pe măsura unui eveniment despre care s-a vorbit și se va vorbi multă vreme de acum încolo, mai ales că Gigi Becali nu s-a uitat deloc la bani când a venit vorba să-i încânte pe proaspeții însurăței, dar și pe cei 700 de invitați cu artiști de seamă care să acopere toate gusturile muzicale.
Printre aceștia se numără și Andra, care, pentru a cânta la nunta fiicei sale, i-a cerut finanțatorului „roș-albaștrilor” o sumă deloc de neglijat. 6.000 de euro a scos din buzunar omul de afaceri pentru a încinge ritmul de dans pe melodiile uneia dintre cele mai apreciate artiste de la noi. Gazda întregului eveniment a fost nimeni-altul decât Cătălin Măruță, iar carismaticul prezentator nu s-a lăsat nici el mai prejos când a venit vorba de onorariu. Aproximativ 3.000 de euro a încasat realizatorul emisiunii La Măruță de la Pro TV, pentru a prezenta petrecerea de nuntă a fiicei lui Gigi Becali.
Dacă Andra și soțul său au cerut sume impresionante de bani pentru a lua parte la cel mai fericit eveniment din viața latifundiarului din Pipera, nu același lucru putem spune despre lăutarii machedoni. Potrivit tradiției, aceștia s-au oferit să cânte pe gratis la nunta fiicei sale, însă Gigi Becali nu a putut accepta, chiar dacă gestul l-a emoționat până la lacrimi. Patronul echipei de fotbal FCSB i-a chemat pe fiecare în parte și i-a omenit cu câte 3.000 de euro.
După ce i-au încântat pe invitați cu cele mai cunoscute refrene machedonești, muzicanții vor însoți duminică dimineața alaiul care o va lua pe Teodora de acasă pentru a o „preda” mirelui, conform datinilor pe care familia le respectă cu sfințenie.