Alegerile prezidențiale din noiembrie se apropie cu pași repezi, motiv pentru care candidații înscriși în cursa pentru Cotroceni pun la bătaie în campania electorală toate resursele de care dispun, afișele stradale fiind în continuare metoda cea mai des întâlnită. Tot mai mulți cetățeni ai țării au început să se arate, însă, nemulțumiți de această practică, iar unii chiar ajung să recurgă la măsuri extreme.
Este și cazul unui bărbat din comuna Vlădești, județul Vâlcea, care a rupt, pur și simplu de pe un panou electoral afișul unuia dintre candidații la scrutinul de luna viitoare, iar gestul său avea să-l coste scump. Prins de oamenii legii la câteva minute după producerea faptei, cu ajutorul camerelor de supraveghere din zona în care se află amplasat panoul respectiv, acesta s-a ales cu o amendă uriașă. Mai precis, respectivul a fost nevoit să scoată din buzunar suma de 1.000 de lei, conform prevederilor legale în astfel de cazuri.
„În dimineaţa zilei de luni, 21 octombrie, la ora 8,39, camera de supraveghere video de pe strada Ştirbei Vodă a surprins un bărbat care a rupt un afiş electoral de pe panoul amplasat în faţa Şcolii gimnaziale Spiru Haret. Imediat a fost dirijat în zonă un echipaj al Poliţiei Locale, în timp ce persoana respectivă era urmărită prin intermediul celorlalte camere video de pe traseul său. Bărbatul a fost depistat 5 minute mai târziu, s-a constatat că era din satul Priporu – comuna Vlădeşti şi a fost amendat cu suma de 1.000 lei în baza Legii nr. 370/2004”, a transmis Daniel Ionescu, purtătorul de cuvânt al Primăriei Râmnicu Vâlcea.
Întrucât ne aflăm deja pe ultima sută de metri cu campania electorală, echipele candidaților la alegerile prezidențiale de pe 10 noiembrie au împânzit întreaga țară cu afișe electorale, în speranța că astfel vor atrage voturile românilor. Numai la nivelul municipiului Râmnicu Vâlcea au fost amplasate 32 de panouri cu astfel de afișe, cele mai multe dintre acestea fiind monitorizate prin intermediul sistemului de supraveghere video gestionat de Direcţia Poliţie Locală din cadrul Primăriei.
Ca de fiecare dată, majoritatea aspiranților pentru funcția de șef de stat au „furat startul”, lipind numeroase afișe cu mult înainte de debutul oficial al campaniei. De teama unor amenzi uriașe, candidații și-au trimis până la urmă oamenii în teritoriu, pentru a retrage orice materiale de acest gen.