Ambasadorul Rusiei la București a declarat în cursul zilei de joi că Moscova este gata să susțină discuția privind Tratatul Forțelor Nucleare Intermediare cu Washingtonul. De asemenea, Valeri Kuzmin a mai spus și faptul că Moscova nu are intenții ostile față de România.
Ambasadorul rus a precizarat că ultimele acțiuni ale SUA fac parte „din seria de acţiuni menite să dărâme sistemul actual de tratate internaţionale în domeniul dezarmării şi menţinerii stabilităţii strategice la nivel mondial pentru unicul scop: de a păstra propria lor dominaţie în lume.”
Ambasadorul Rusiei la București, despre intențiile Moscovei față de România
Ambasadorul Rusiei, Valeri Kuzmin, a declarat joi, 7 februarie, că Moscova nu are intenții ostile față de România, dar și că este gata de discuția cu Washingtonul pe tema Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF). Cu toate acestea, Rusia nu va iniția subiectul. „Americanii au spus timp de un deceniu, dacă nu mai mult, că sistemul lor strategic antibalistic nu este îndreptat spre Rusia, dar, recent, s-a dovedit că este îndreptat fix spre Rusia. Foarte drăguţ. Am învăţat din istorie şi nu ne permitem să fim naivi. Nu sunt plănuite acţiuni ostile, neprietenoase şi vă pot asigura că Rusia nu are intenţii cu caracter ostil, agresiv faţă de România.
Credem că este ţara noastră vecină şi cel mai bun mod de a construi relaţii cu vecinii e să oferi condiţii pentru o bună vecinătate”, a declarat sursa citată. Valeri Kuzmin a subliniat faptul că nu a avut niciodată vreo discuție cu oficiali români despre această temă. „Nu am discutat. Nu am discutat nici cu americanii, nu pentru că nu suntem pregătiţi să vorbim, dar nu vedem o reacţie. Căutăm să dialogăm, dar nu iniţiem dialogul. Am auzit înainte numai acuzaţii, ultimatumuri şi fiecare iniţiativă de a discuta substanţial, de a oferi informaţii, au fost ignorate. Va depinde foarte mult de pragmatismul şi de realismul liderilor noştri”.