Alla Pilipețcaia, mesaj de Crăciun pentru moldoveni. Deputatul socialist: ”Fericiun crecit!”

Situație de-a râsu-plânsu pentru deputata socialistă Alla Pilipețcaia. Politicianul a vrut să le ureze moldovenilor „Crăciun fericit!” în limba română, dar a făcut o gafă enormă pentru că a încurcat cuvintele și a ieșit cu totul altceva.

Alla Pilipețcaia, gafă gramaticală la Festivalul tradițiilor și obiceiurilor de iarnă

Prezentă la Festivalul tradițiilor și obiceiurilor de iarnă de la Soroca, Republica Moldova, deputata socialistă Alla Pilipețcaia, a ținut un discurs în limba rusă, dar la final a vrut să le ureze moldovenilor„Crăciun fericit!” în limba română doar că a făcut o gafă enormă.

„Fericiun crecit” este mesajul care s-a auzit la finalul discursului de la Soroca. Momentul video poate fi vizionat mai jos. „Fericiun crecit”  sau „Crăciun fericit” cert este că gafele politicienilor rămân în amintirea alegătorilor de pretutindeni.

Cine este deputata socialistă Alla Pilipețcaia

Alla Pilipețcaia s-a născut în localitatea în care a susținut discursul, iar presa locală scrie că este fiica vitregă a primarului orașului Soroca, Lilia Pilipețcaia. Soroca este situat în nord-estul Republicii Moldova, la circa 160 de kilometri de capitala Chișinău.

Politicianul a intrat în politică în urmă cu 4 ani (în noiembrie 2015) și face parte din Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) care este un partid de stânga. În plus, din martie 2016 Alla Pilipețcaia conduce Organizația Teritorială PSRM Soroca.

Politicianul din Republica Moldova este și membră a Consiliului Republican al PSRM, iar în februarie 2019 s devenit deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

Alla Pilipețcaia, venituri considerabile din afacerea cu mezeluri

Alla Pilipețcaia și-a început activitatea profesională în 1999, în calitate de director al SRL „Dioscorida”, iar în perioada 2004-2009 a ajuns manager în cadrul aceluiași SRL, scrie site-ul anticoruptie.md. Politicianul s-a remarcat ca una dintre fantreprenoarele de succes din industria mezelurilor și a produselor din carne.

Potrivit declarației de avere, socialista deține două terenuri intravilane, o casă de locuit și alte cinci imobile locative. În ultimii doi ani politicianul și soțul ei care lucrează ca inspector de poliție au raportat venituri de 422 de mii de lei.

În plus, în bugetul familiei au mai intrat și dividentele firmei Debut-Sor SRL care depășesc jumătate de milion de lei.