Formează unul dintre cele mai longevive și apreciate cupluri din showbizul românesc, însă asta nu înseamnă că viața lor este lipsită de momente dificile. Au trecut, însă, peste toate cu zâmbetul pe buze, iar secretul lor stă în dragostea imensă pe care și-o poartă. Alex Velea și Antonia, căci despre ei este vorba, au reușit să clădească împreună o familie frumoasă care merge mai departe, indiferent de ce spun gurile rele.
Și chiar dacă izolarea provocată de răspândirea noului coronavirus i-a luat prin surprindere ( ca pe fiecare dintre noi, de altfel), lăsându-i fără evenimentele programate până la sfârșitul anului, cei doi au profitat de această perioadă pentru a petrece timp prețios alături de copii.
În plus, dincolo de băieții pe care îi au împreună, un detaliu esențial a făcut ca stresul să nu își pună amprenta asupra lor. Vorbim aici despre comunicare, marele secret care a stat la baza cuplului lor.
„Sunt norocos. E foarte frumos să stau în casă cu Antonia, doar că nu la frumusețe se rezumă tot ce avem unul pentru celălalt.
Da, e o femeie frumoasă, dar dacă era cicălitoare nu cred că puteam să ne înțelegem în felul ăsta sau nu rezistam atât timp. Pentru că și eu sunt o persoană dificilă. Am avut noroc amândoi. Ne-am potrivit”, a dezvăluit Alex Velea în cadrul unei emisiuni televizate.
„Eu nu cred ca înțelegi cât de mult te iubesc, cât de mult bine mi-ai făcut și îmi faci, cât de mult te respect, cât de mult îmi este drag de tine. Eu nu cred că întelegi cât de mult m-am atașat de tine!
Mă topesc când văd cum îi iubești pe copiii noștri, un om atât de bun, cu un suflet așa de mare nu am mai întâlnit!
Este o chimie rar întâlnită între noi și îmi doresc ca Dumnezeu să aibă grijă de noi și să ne protejeze de negativitatea din jur ca să ajung să te iubesc cu același foc (chiar și mai mult) atunci când vom îmbătrâni.
Sincer….o să îmi fie dor de tine când ieșim din această carantină…. truly yours, the woman who loves you to death and beyond. Happy Birthday!”, a scris Antonia cu ocazia zilei de naștere a lui Alex Velea, iar fanii s-au emoționat până la lacrimi și le-au transmis toate gândurile lor bune.