Ajutorul de deces a crescut cu peste 1.000 de lei, dacă depui actele conform legii. Midificările majore dezvăluie cin ebeneficiază de acestea și care sunt actele necesare. În anul precedent, banii au fost acordați de Casa Pensiei, chiar dacă cel decedat nu deținea pensie.
Acum, ajutorul de deces se va oferi în contextul în care decedatul nu era un salariat, dar va fi oferit tot de Casa de Pensii. Suma la care se va ridica va fi de 4.162 de lei. Cine poate beneficia de sumele decedatului? De ce acte este nevoie? Care sunt modificările?
Vremea în București vineri: temperaturile cresc pentru ultima dată
Mireasă la păcănele! Cum a fost fotografiată în cea mai importantă zi
Legislația prevede pentru pensionarul sau asiguratul care a decedat are o pensie de urmaș care va intra în posesia soțului care a supraviețuit, părintele, copilul, tutorele legal, etc. În lipsa acestor persoane, cea care beneficiază de această sumă este cea care a suportat cheltuielile de deces. Conform legii 263/2010, membru al familie semnifică: ” soțul/soția, copiii proprii sau adoptați, aflați în plasament familial și care au până în 18 ani (dacă își vor continuă studiile, pot beneficia de această sumă și atunci, dacă au până în 26 de ani); copiii care nu pot munci din cauza unei incapacitați; părinții și bunicii/ unuia dintre soți.”
Datorită modificărilor aduse de Legea pensiilor, ajutorul de deces nu este acordat doar salariațiilor. Acesta este o sumă acordată pe termenul a trei zile lucrătoare unei persoane interesate, pentru decesul unui asigurat sau a unui membru al familiei decedatului. Aceasta modificarea a Legii pensiilor este acordat în mod direct de toate casele de pensii. În cazul unui deces al unui membru al familiei, beneficiarul este soțul, părintele sau copilul în viață. Ori, după caz, de orice persoană care poate dovedi că acte că a suportat cheltuielile înmormântării decedatului.