Cel puţin cinci persoane şi-au pierdut viaţa, după ce un autobuz plin cu pasageri a intrat într-un pasaj pietonal, în apropierea unei staţii de metrou din Moscova. Din primele declaraţii ale şoferului autobuzului, se pare că a fost vorba doar de o problemă la frâna de mână.
”Am mers până la staţia Slavyansky Boulevard, acolo este ultima oprire. Aveam 3 persoane în autobuz şi am fost nevoit să aştept 15 minute pentru a pleca. Un alt autobuz a venit în spatele meu, am vrut să mă mut să-i fac loc. Cu frâna de mână trasă, autobuzul a intrat în pasaj. Am făcut totul să-l opresc, dar nu s-a oprit. Autobuzul are cutie automată, deci nimic nu mai putea fi făcut”, a declarat şoferul.
Şoferul avea peste 30 de ani de experienţă
Viktor Tikhonov (58 de ani), conducătorul autobuzului, a fost reţinut. Accesta a fost testat cu aparatul etilotest, însă rezultatul a fost negativ. Potrivit primelor informaţii, bărbatul era şofer de mai bine de 30 de ani.
În urma accidentului, a rezultatul decesul a cel puţin cinci persoane, iar alte 15 au fost rănite.