Cinci persoane au fost rănite într-un accident rutier, produs sâmbătă seară pe DN 1, în judeţul Sibiu, la intersecţia cu drumul spre oraşul Cisnădie. Două maşini au fost implicate.
Potrivit Poliţiei şi reprezentanţilor Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, printre persoanele rănite se află şi doi copii, de cinci şi opt ani, scriu cei de la Agerpres.
La locul accidentului au ajuns foarte repede două ambulanţe şi un echipaj de la SMURD. Conform sursei citate, copiii şi adulţii prezintă escoriaţii şi au făcut atac de panică. Au fost transportaţi la spitalele din municipiul Sibiu.
Accidentul s-ar fi produs din cauza neacordării de prioritate, potrivit Poliţiei. Reprezentanţii Poliţiei au anunţat că, în urma acestui accident, traficul este îngreunat pe DN1, pe sensul dinspre Sibiu spre Veştem.