Accident grav în Bucureşti. Îşi bătea iubita în timp ce era la volan

Eduard Nicolae Popa   
în Stiri de ultima ora
03/02/2018, 17:40
Accident grav în Bucureşti. Îşi bătea iubita în timp ce era la volan

Cinci persoane rănite uşor au fost transportate la spital după ce patru autovehicule s-au lovit pe bulevardul Dacia, între intersecţiile cu Calea Victoriei şi Calea Giviţei. 

În accident au fost implicate şapte persoane. Cinci persoane rănite au fost uşor şi transportate la spital. Alte două nu au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, la faţa locului, s-au deplasat şi patru echipaje SMURD. Circulaţia este blocată în zonă.

Şoferul care a provocat accidentul, criză de isterie

 Din primele informaţii, vinovat ar fi un şofer care consumase alcool. Martorii susţin că acesta se certa cu partenera sa în timp ce conducea, a lovit trei maşini la semafor, iar apoi a coborât cu prietena lui din maşină în timp ce se băteau. Femeia era rănită, sângera şi striga că partenerul său vrea să o omoare.

După acest moment şoferul s-a îndreptat către un taxi, unde ar fi spart geamul şi ar fi încercat să intre peste taximetrist şi pasager. Bărbatul violent a fost reţinut de poliţie, unde politistii vor să-i facă teste. Şoferul este cercetat acum şi pentru tentativă de omor.

Te-ar mai putea interesa și:
Închide ×