Un accident foarte grav a avut loc duminică în Franța, unde un autobuz s-a răsturnat pe o autostradă din nord-estul țării, între Amiens și Saint-Quentin, fiind semnalate 33 de victime.
În urma accidentului din Franța, 33 de persoane au fost rănite, iar dintre dintre acestea au ajuns la spital cu răni foarte grave, după cum au anunțat autoritățile din departamentul Somme, informează cotidianul Le Figaro, potrivit Mediafax.
Autobuzul răsturnat, care aparține companiei de transport Flixbus, circula pe ruta Paris-Londra, iar la bordul vehicului se aflau și mai mulți cetățeni străini. Printre victime se află și români, însă momentan nu se cunoaște numărul lor, potrivit antena1.ro.
Autorităţile regionale franceze, informează că printre pasageri se aflau cetăţeni din România, SUA, Spania, Australia, Olanda, Rusia şi Marea Britanie.
Accidentul s-a produs la ora locală 11:50 (ora României, 12:50), au precizat autoritățile, fără a oferi mai multe detalii despre circumstanțele producerii incidentului. La fața locului au intervenit numeroase echipaje de urgență și ale jandarmeriei.
Autoritățile din Franța au deschis o anchetă pentru aflarea condițiilor în care s-a produs accidentul rutier în urma căruia au fost răniți 33 de oameni.
Potrivit cotidianului Courrier Picard, citat de dpa, autocarul a derapat într-o curbă pe asfaltul ud, s-a izbit de o barieră şi apoi s-a răsturnat. Fotografii de la faţa locului arătau autocarul răsturnat pe o parte cu geamurile sparte.