Spectatorii unui show aeronautic organizat lângă Moscova au asistat sâmbătă la un eveniment îngrozitor. În timpul unui zbor demonstrativ, un avion Antonov An-2 s-a prăbuşit , tragedia fiind filmată de mai multe persoane prezente la show.
Două persoane şi-au pierdut viaţa după prăbuşirea aeronavei. Conform imaginilor filmate de unul dintre cei care asistau la show, avionul a încercat să facă o întoarcere la stânga, dar s-a prăbuşit la scurt timp. Imediat după impact, aeronava a explodat şi a provocat un incendiu.
„Confirmăm acest accident şi, potrivit primelor informaţii, cele două persoane aflate la bord au murit”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al poliţiei din regiunea capitalei ruse. Niciunul dintre cei care au asistat la show-ul demonstrativ nu a fost rănit. Conform presei din Rusia, accidentul a fost provocat din cauza unei erori de pilotaj.
DIn 31 august 1947 şi până în prezent, au avut loc 619 accidente în care au fost implicate avioane Antonov An-2, 770 de persoane şi-au pierdut viaţa în aceste incidente. Cel mai recent accident s-a petrecut pe 2 iulie 2017, când un astfel de tip de avion s-a prăbuşit în Marea Neagră. Ambii piloţi au supravieţuit accidentului din vară.