Doliu în lumea justiției din România, după ce s-a a murit maestrul Lucian Bolcaș. Informația a fost dată în exclusivitate de România TV. Celebrul avocat avea 77 de ani.
„S-a stins maestrul. Era cunoscut în viața publică, era un vector de imagine pentru patrioți. S-a luptat cu o afecțiune gravă, dar nu l-a rupt de tot de comunicarea cu cei dragi, cu telespectatorii”, a declarat Dan Constantin, fost director al ziarului Jurnalul Național.
Lucian Bolcaș a fost un avocat care și-a iubit meseria și nu a renunțat niciodată la ea, chiar dacă aceasta l-a făcut să sufere de multe ori.
„Nu, categoric nu m-am gândit să renunț la avocatură. Este un lucru propriu ființei mele. Este greu de descris această simbioză între profesie și mine. Sigur că nu mereu am avut succes. S-au întâmplat momente când am fost dezamăgit. Poate uneori mi-am dorit mai mult sau altceva, așa cum își doresc toți tinerii, dar niciodată nu mi-am dorit să renunț”, declara maestrul Lucian Bolcaș pentru DC News.
Lucian Bolcaș a fost vicepreședinte al PRM, deputat al Parlamentului României în legislaturile 2000-2004, 2004-2008.
În legislatura 2000-2004, Lucian Bolcaș a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Regatul Belgiei și Statul Kuwait iar în legislatura 2004-2008 a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Ungaria și Republica Italiană.
Lucian Bolcaș a fost exclus din PRM, la data de 9 martie 2010, motivația Biroul Permanent al acestui partid fiind „trădarea intereselor partidului și declarațiile publice din ultima vreme, în contradicție cu deciziile și punctele de vedere ale formațiunii”.
În data de 30 septembrie 2010 Lucian Bolcaș s-a înscris în PSD.