Charles Aznavour, unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi francezi, a murit în noaptea de duminică spre luni, la vârsta de 94 de ani, în locuința sa din Alpilles, sudul Franței.
Artistul încheiase recent o serie de concerte în Japonia, după ce, în vara acestui an, a fost nevoit să anuleze mai multe spectacole pentru că și-a fracturat un braț.
Charles Aznavour, fiu al unui cuplu de migranţi armeni, pe numele real Charles Aznavourian, s-a născut pe 22 mai 1924, la Paris. ”Sinatra francez”, cum era cunoscut, a trebuit să lupte la începuturile carierei sale pentru a se impune în mediul artistic, începând cu jumătatea anilor ’50.
A fost unul dintre cei mai longevivi cântăreţi francezi, a apărut în peste 60 de filme şi a compus peste 1.000 de cântece, din care aproximativ 150 în limba engleză, 100 în italiană, 70 în spaniolă şi 50 în germană.
Charles Aznavour a debutat în atenția publicului la vârsta de 9 ani, ca actor. Abia în adolescenţă a ales să devină cântăreţ, iar, în 1946, a fost descoperit de Édith Piaf, pe care a acompaniat-o în turneele ei din Franţa şi Statele Unite ale Americii.
În 1974, Aznavour s-a bucurat de succes în Marea Britanie, unde celebra piesă „She” a ajuns pe prima poziţie a clasamentelor de trei ori mai repede decât orice alt cântec de până atunci.
Citește și Vedetă găsită moartă pe stradă! Femeia de doar 26 de ani era gravidă!
Citește și Cum arată Cristina Rus și viața ei departe de showbiz
De-a lungul timpului a colaborat cu Édith Piaf, Fred Astaire, Frank Sinatra, Andrea Bocelli, Bing Crosby, Ray Charles, Bob Dylan, Liza Minnelli, Elton John, Dalida, Serge Gainsbourg, Josh Groban, Petula Clark, Tom Jones, Shirley Bassey, José Carreras, Laura Pausini, Nana Mouskouri şi Julio Iglesias. În 1974, Jack Jones a înregistrat un întreg album de compoziţii marca Aznavour, denumit „Write me a love song, Charlie”, care a fost relansat şi pe CD, în 2006. Charles Aznavour a primit chiar și propria stea pe celebrul bulevard Walk of Fame din Hollywood, anul trecut.