A murit actorul Nikolai Karachentsov. Cunoscutul și îndrăgitul actor Nikolai Karachentsov a murit vineri, 26 octombrie, la Moscova. Tragedia s-a întâmplat fix cu o zi înainte ca iubitul actor să împlinească vârsta de 74 de ani. Decesul a fost confirmat chiar de către fiul acestuia, Alexei Karachentsov.
„Da, confirmăm acest lucru. S-a întâmplat în unitatea de terapie intensivă a spitalului 62 din Moscova, la ora 8:50”, a spus Alexei.
„Nikolai a murit astăzi”, a mai adăugat și soția actorului, Lyudmila Porgina, agenției TASS. Soția a declarat și faptul că data funeraliilor nu a fost stabilită.
Nikolai Karachentsov a murit cu o zi înainte de a împlini 74 de ani
Nikolai Karachentsov a fost unul dintre cei mai cunoscuți actori de origine rusă. S-a remarcat îndeosebi pentru rolurile sale extrem de dramatice interpretat de-a lungul vieții. Nikolai provine dintr-o familie de artiști. Mama sa a fost balerină, iar tatăl artist grafic. În timpul copilăriei, activitatea preferată a lui Nikolai era cititul. El citea în fiecare noapte sub pătură cu o lanternă. A devenit cunoscut după anul 1974, când a început să joace în mai multe piese la teatrul Lenkom din Moscova.