Fostul ministru Elena Udrea trăiește în condiții mizere în Costa Rica. În mâncarea preparată la bucatăriile din penitenciar se zvonește că s-ar găsi ”fire de păr, muște și chiar gândaci”. După ce blonda de la Cotroceni a fost reținută pe data de 3 octombrie a acestui an, iar acum este întemnițată la închisoarea ”El Buen Pastos”. Pe lângă celelalte detalii pe care toți oamenii vor să le afle despre situația Elenei Udrea, s-a aflat cel care ține de alimentație. Conform unui studiu conceput de o profesoară de la Facultatea de Drept a Universității Costa Rica despre felul în care se trăiește, mănâncă și respiră în închisorile din zona, aceasta a scos la iveală lucruri de neimaginat și chiar a ajuns la un procent care descrie părerea celor închise în penitenciar despre condițiile de acolo și igiena locului în care se gătește mâncarea, și anume: 50%.
Astfel că, jumătate dintre cele care-și săvârșesc pedeapsa în închisoare, suțin că mâncarea este făcută în condiții rele, aceasta având deseori fire de păr, muște și chiar gândaci în ea. O femeie încarcerată într-o închisoare din Costa Rica a susținut că: ”azi ne-au dat linte cu mușchi de gândac”, iar o altă colegă de a ei spune că a primit ”linte cu viermi”. În cadrul acestui studiu, s-a aflat și care este masa de dimineață a lor, iar el constă în două chifle și o jumătate de cească de cafea. Din spusele unei deținute, la orele prânzului, meniul lor din unele zile este compus din orez cu cârnați feliați, plus o salată verde, adăugând că, în zilele în care primesc fasole, este groaznic, nefiind condimentată nici măcar cu sare.
Elena Udrea, trai în Costa Rica! ”Mâncarea miroase a droguri, se găsesc fire de păr, muște și gândaci”
”Fasolea roșie și neagră ne-o dau fără să-i adauge nimic”, a spus o deținută. Iar, în privința cinei, situația pare să stea cel mai rău. Dacă la micul dejun era ceva light, la prânz ceva necondimentat, însă comestibil, la cină se pare că deținutele nu se pot atinge de mâncarea primită. ”Nu cinez pentru că mâncarea este oribilă”, a susținut una dintre cele încarcerate. O alta afirmă că alimentele, bucatăria și sala de mese ”miroase a droguri!”.