Încă o tragedie s-a petrecut pe drumurile României. Patru oameni au decedat duminică dimineaţa în urma unui accident teribil în Bihor!
Victimele erau toate în aceeaşi maşină.
Accident teribil în Bihor! Automobilul s-a răsturnat
Conform primelor informaţii, accidentul s-a produs pe Drumul Naţional 76, la ieşirea din municipiul Beiuş spre localitatea Ştei. Alina Dinu, purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, a explicat pentru Mediafax contextul tragediei: ”Apelul la 112 a anunţat un accident pe DN 76, la ieşirea din municipiul Beiuş spre Ştei. A fost implicat un singur autoturism. Datele pe care le am sunt că patru persoane sunt decedate”, a spus Dinu. Autovehiculul s-a răsturnat în şanţ după ce şoferul acestuia a pierdut controlul volanului.