Prognoza meteo 11 iunie 2018. Instabilitate atmosferică accentuată – Potrivit ANM, în intervalul 10 iunie, ora 14:00 – 11 iunie, ora 23:00, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată în vestul, centrul, nordul şi nord-estul teritoriului, precum şi la deal şi la munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului care vor lua aspect de vijelie şi căderi de grindină.
În restul teritoriului, astfel de fenomene se vor semnala doar izolat, iar vremea va rămâne stabilă. Meteorologii avertizează că în intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 15 – 20 l/mp şi izolat 30 – 40 l/mp. În funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, ANM va actualiza informarea meteo.
ADVERTISEMENT
ADVERTISEMENT
Vremea în București
Locuitorii Capitalei se vor bucura de o zi extrem de călduroasă, cu temperaturi maxime ce ating 32°C și minime de 18°C. Vântul este variabil și nu sunt așteptate ploi. Cerul se menține în mare parte senin atât pe timpul zilei, cât și noaptea.