Ştefan Bănică Jr. a ajuns luni de urgenţă la spital, cu dureri îngrozitoare în zona abdominală. Medicii au crezut că este vorba de o indigestie, însă diagnosticul a fost eronat. În urmă cu câteva ore, artistul a fost operat de apendicită, iar totul a decurs foarte bine.
Artistul a postat pe pagina sa de Facebook un mesaj, în care încearcă să îi liniştească pe fani şi îi anunţă că se simte foarte bine în urma operaţiei.
Bănică Jr le-a mulţumit celor care s-au gândit la el
„Pentru că au circula în ultimele ore multe informaţii referitoare la starea mea de sănătate şi pentru că am fost copleşit de mulţimea de mesaje primite, ţin să precizez faptul că în acest moment mă simt bine. A fost vorba de o intervenţie chirurgicală uzuală pentru o apendicită. Le mulţumesc medicilor şi asistenţilor de la Spitalul de Urgenţă Floreasca, care au avut şi au în continuare grijă de mine şi tuturor celor care mi-au transmis un gând bun! Multă sănătate tuturor şi să ne revedem cu bine”, a scris Ştefan Bănică Jr.