Guvernul va da o lege prin care angajatorul din mediul privat va fi obligat să menţină nivelul salariului brut, ca urmare a transferului asigurărilor din sarcina angajatorului în cea a angajatului, a declarat în Parlament Ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa.
„Va fi o lege prin care aceste contribuţii vor fi transferate angajatului, iar angajatorul va trebui să păstreze un anumit nivel al salariului brut. (…) Am făcut menţiunea că şi astăzi angajatorul din mediul privat poate decide să modifice contractul de muncă şi să diminueze sau să crească, după propria negociere cu angajatul această valoare salarială. Totodată, am făcut menţiunea că după ce se va realiza această măsură legislativă va fi introdusă şi o măsură tranzitorie care va obliga, practic, angajatorul, chiar şi cel din mediul privat, să menţină un anumit nivel al salariului brut”, a declarat ministrul Finanţelor. Click pe meci în aplicaţia de mai jos pentru detaliile complete: echipe de start, comentariul live, statistici, clasament în timp real! Click pe MECIURILE ZILEI pentru a vedea toate jocurile de azi
Salariul brut nu va creşte costurile pentru angajator
Referitor la modalitatea obligării ca o firma privată să menţină nivelul brut al salariului, Ionuţ Mişa a precizat că va fi o dispoziţie legislativă prin care se va stabili ce va include salariul brut.
„Vreau să fac menţiunea foarte clară că nu îi va creşte costul cu forţa de muncă absolut deloc. Deci pentru toţi angajatorii, atât din sectorul privat, cât şi din cel de stat, sarcina fiscală, practic costul pe care el îl are cu un angajat în relaţia cu statul, va fi exact aceeaşi. Va fi o decizie a lui ulterioară dacă, aşa cum am mai spus, poate să renegocieze contractul şi să decidă să dea mai puţin sau mai mult. Angajatorul nu va plăti niciun leu în plus pentru un angajat”, a explicat ministrul Finanţelor.