Dacă acum Bianca Drăguşanu este o femeie împlinită şi fericită în braţele lui Victor Slav, iar mai mult, cei doi aşteaptă cu multă nerăbdare sosirea pe lume a primului lor copil, în urmă cu 16 ani, vedeta plângea după un alt bărbat.
Cu siguranţă nu foarte multă lume îşi aminteşte felul în care a devenit Bianca Drăguşanu cunoscută publicului sau care a fost prima apariţie televizată a acesteia. Ba mai mult, nimeni nu pare să îşi mai aducă aminte de Mihai, cel după care şatena suferea şi pentru care a mers chiar la emisiunea „Din Dragoste“, prezentată de către Mircea Radu, pentru a-l putea recâştiga pe tânăr. Mai mult decât atât, chiar dacă între cei doi nu a fost să fie până la urmă, Mihai a cerut-o în căsătorie pe Bianca Drăguşanu, sub ochii telespectatorilor.
Însă, cum timpul a trecut peste cei doi, dacă Bianca Drăguşanu pare să radieze pe zi ce trece, fiind considerată una dintre cele mai frumoase graviduţe din showbiz, anii nu par să fi fost atât de blânzi şi cu Mihai. Tânărul de altădată pentru care Bianca spunea în direct că a fost gata să îşi dea şi viaţa, a îmbătrânit, a ajuns la vârsta de 37 de ani, a mai pus ceva kilograme în plus, iar dintr-o imagine publicată pe Facebook se poate observa şi că a ales o viaţă liniştită, alături de soţia lui, Iulia, dar şi de fetiţa lor.
Mai mult decât atât, imediat după despărţirea de Bianca Drăguşanu, Mihai a plecat la muncă în Spania, acolo unde se stabilise în urmă cu mai mulţi ani. De asemenea, fostul iubit al Biancăi şi soţia sa formează un cuplu extrem de fericit.