Au trecut deja 9 ani de la moartea fulgerătoare a Mădălinei Manole. ”Fata cu părul de foc” a fost găsită în baie, într-o baltă de sânge și cu capul spart, în anul 2010. Era ziua ei de naștere. Împlinea 43 de ani. Acum ziua nașterii sale a devenit zi de comemorare pentru familie și prieteni, dar și pentru fanii ei.
Mădălina Manole a acordat un interviu pentru viva.ro cu scurt timp înainte de a decide să-și pună capăt zilelor. Artista era scârbită de ce vedea în jurul ei și de direcția în care o apucase showbizz-ul românesc. Artista spunea chiar că ”lumea s-a umplut de prefăcuți oportuniști, curve și analfabeți, iar eu nu am nevoie să mă «adaptez» la așa ceva”.
”Avem atât de mulți artiști de valoare. Din păcate, unii au plecat din această lume striviți, scârbiţi, jigniţi şi îndureraţi de atâta prostie, ignoranţă, incultură și nepăsare din partea nației din care au provenit. Cel mai trist este că nimic nu este de făcut atâta timp cât cei care sunt la cârma televiziunilor, ziarelor și radiourilor nu au alte interese decât cele pur comerciale. Dacă dai poporului numai mămăligă, nu va ști niciodată ce gust are trufandaua.
Teoria asta nesimţită că „asta cere poporul’ ne-o servesc toţi nesimţiţii care deja au îndobitocit acest popor. Mi se face scârbă când îi aud pe toţi prezentatorii ăştia de emisiuni care se ascund, cu imensă nesimţire, în spatele acestei scuze. De fapt sunt toţi nişte lingăi şi disperaţi care ar face orice să mânânce şi gura lor o pâine. Asta e realitatea!
Noroc cu formațiile astea, câteva, de rock care rezistă și fac mai departe o muzică frumoasă! Și pe mine m-au sfătuit unii colegi și impresari să mă «adaptez» și să cant cântece mai «ușurele», care să prindă la public, chipurile.
Sunt în stadiul în care îmi permit luxul de a cânta ce-mi place, când vreau, o muzică pe care simt să o cant acum! Așa am făcut de la început! Şi nu am de gând să mă schimb indiferent cât de împuţite sunt timpurile prezente!
Vremurile s-au schimbat în rău și lumea s-a umplut de prefăcuți oportuniști, curve și analfabeți, iar eu nu am nevoie să mă «adaptez» la așa ceva.”
În ultimii ani de viaţă, Mădălina Manole evita apariţiile publice.
„Imediat ce am primit vestea că sunt gravidă, am anulat absolut toate contractele pe care apucasem să le semnez, iar aparițiile tv sunt extrem de rare. În primul rând, pentru că am fost sfătuită de medic să renunț la orice fel de efort, iar singură mișcare pe care o fac este legată de amenajarea camerei bebelușului.
Al doilea motiv pentru care m-am retras este acela că nu mă interesează să apar într-un context vulgar, penibil, fără legătură cu meseria și mesajul muzicii mele.
Fac parte din categoria artiștilor care și-au clădit carieră și numele solid, pe parcursul a 20 de ani, în așa fel încât oricând se va găși loc pentru vocea si muzică mea. De la 15 ani trăiesc din muzică, m-am impresariat singură, fără «prieteni» care să mă sponsorizeze, așa cum văd că se întâmplă astăzi. Am ales în viață asta să trăiesc frumos, oricât de greu mi-a fost!
Lipsa aparițiilor la TV, în cazul meu, nu duce la lipsa concertelor şi a invitaţiilor la diverse evenimente care să aducă venituri mie şi familiei mele.
Asta înseamnă că am ales în viață asta să trăiesc frumos, oricît de greu mi-a fost, uneori, fiind nevoită să o iau de la început! Şi mai înseamnă ceva: am un Dumnezeu deasupra care până acum, cel puţin, a vegheat!”.