Postul Paștelui a început din data de 2 martie și este cel mai lung post din an. Acesta ține 40 de zile, la care se adaugă și Săptămâna Patimilor. Anul acesta, Paștele pică pe data de 19 aprilie. Perioada postului este una deosebit de importantă pentru credincioși, care trebuie să se curețe atât sufletește, cât și trupește, dar pentru asta trebuie să știe ce să nu facă în Postul Paștelui.
Acest post face referire la postul de 40 de zile și 40 de nopți ținut de Mântuitorul Iisus Hristos, înainte de a începe propăvăduirea Evangheliei.
În Postul Paștelui credincioșii se abțin de la alimentele interzise (carne, ouă, pește, brânză, lapte..), dar, totodată, adoptă o atitudine spirituală, fiind îndemnați la rugăciune și purificare sufletească.
Pe parcursul întregului post există așa-numitele dezlegări la pește, când cei care postesc au voie să consume mâncăruri făcute din pește.
Ce sa nu faci in Postul Mare
1. Nu fi lacom. Chiar daca ai ceva bani puși bine pentru zile negre, în Postul Paștelui trebuie ăa dai dovadă de mai multă bunătate și înțelegere față de cei din jur.
2. Nu consuma carne și alte preparate de la animale și nu bea alcool, în afară de zilele cu dezlegare la vin, în care poți consuma respectiva licoare, dar cu moderație.
3. Nu face paradă cu succesele tale. Chiar dacă ai o viață abundentă, în Postul Paștelui ostentația este văzută ca un păcat capital.
4. Nu cânta și nu dansa. Postul Paștelui ne amintește de răstignirea lui Hristos pe cruce, iar chiuitul și distracția intr-o astfel de perioadă este la fel cu veselirea la o înmormântare.
5. Nu vorbi prea mult, pentru a evita bârfa.
6. Nu te uita la televizor dacă acolo vei găsi numai indecență și violență.
7. Nu uita să te rogi și să mergi la biserică. În Postul Paștelui, Biserica săvârșește Liturghia Darurilor mai Inainte Sfințite, în zilele de miercuri si vineri.