7 ianuarie reprezintă data la care se dă start joc pentru plata taxelor și impozitelor! sunt câteva lucruri pe care trebuie să le cunoști dacă vrei să eviți cozile de la ghișee.
Astfel, autoritățile recomandă persoanelor fizice să utilizeze platforma de plăţi electronice ghiseul.ro.
Aici, înregistrarea este una foarte simplă, iar plata durează câteva secunde. De atât ai nevoie ca să fii cu dările la zi.
Există și alte vești bune pentru contribuabili persoane fizice, Aceștia trebuie să știe că reducerile se aplică astfel: în cazul impozitului de clădiri – 10%.
Dacă vorbim strict de impozitului pe teren – 10%; în cazul impozitului pe mijlocul de transport – 10%.
Pentru contribuabili persoane juridice se acordă următoarele reduceri: în cazul impozitului de clădiri – 3%.
În cazul impozitului pe mijlocul de transport – 10%. Pentru a evita aglomeraţia la ghişee, contribuabilii – persoane fizice, pot efectua plăţile obligaţiilor fiscale pe platforma ghişeul.ro.
Cetăţenii pot intra în posesia ID-ul şi parolei alocate, prin intermediul poştei electronice unde pot trimite o cerere şi copia actului de identitate al titularului de rol fiscal, scanate şi ataşate.
Cererile pot fi depuse şi la Registratura Primăriei sau la ghişeele Direcţiei Impozite, Taxe şi alte Venituri Locale.