Categorie: Autor:

4 vacanțe City Break în care să mergi după încheierea sezonului estival

În ce vacanțe City Break poți să mergi după încheierea sezonului estival? Are balta pește, vorba aceea, iar ofertele sunt mult mai avantajoase mai ales din luna septembrie încolo. Îți prezentăm în rândurile de mai jos câteva dintre vacanțele de care te poți bucura după sezonul estival, recomandări făcute de portalul travelator.ro.

4 vacanțe City Break în care să mergi după sezonul estival

Weekend prelungit în Istanbul, Turcia (114 euro). Promoția FlyPegasus este una care le face cu ochiul celor dornici să vadă cel mai frumos oraș al Turciei. Pachetul city break pentru metropolă costă 114 euro. Este inclus zborul, iar perioada de vacanță este de 3 nopți cu cazare + micul dejun. Oferta este disponibilă pentru 5-8 decembrie, însă poți alege și alte weekend-uri precum 11-15 noiembrie sau 14-17 noiembrie. Detalii aici.

Istanbul, Turcia. Sursa foto: The Economist

Bari și Matera, Italia, 109 euro. Cele două superbe orașe din Italia își așteaptă turiștii pe tot parcursul anului. Oferta include zborul, 3 nopți de cazare cu mic dejun inclus. Matera face parte din patrimoniul UNESCO din anul 1993 și are o istorie de 30.000 de ani. Perioadele valabile sunt 5-8 octombrie, sau 5-10 octombrie dacă vrei să stai mai multe zile. Detalii aici.

Matera, Italia. Sursa foto: alongdustyroads.com

Porto și Viena, două orașe pe care nu le poți rata într-o viață

Vacanță în Porto, Portugalia, 155 euro. Această ofertă pentru orașul din nordul Portugaliei este valabilă pentru perioadele 3-7 octombrie sau 9-16 octombrie. Este o ofertă cu zbor inclus și patru nopți de cazare. Porto este unul din cele mai spectaculoase orașe din Portugalia. Există o serie de obiective turistice care te așteaptă, printre care Muzeul Vinului sau Catedrala mare care se vede din orice colț al orașului.

Porto, Portugalia. Sursa foto: airpano.com

Ca orice oraș portughez și acesta te întâmpină cu peisaje ce îți taie răsuflarea, cu străzi înguste și pietruite și cu arhitectură diversificată. Odată ce ai ajuns în Porto, orice loc în care pășești devine un obiectiv demn de pozat și filmat. Detalii aici.

Weekend prelungit la Viena, Austria, 98 de euro. Dacă vrei să vezi una din cele mai apropiate capitale occidentale, metropola austriacă te așteaptă cu brațele deschise. Oferta cuprinde zborul și 3 nopți de cazare. Perioada de valabilitate este 26-28 noiembrie. Poți opta și pentru alte perioade precum 15-18 noiembrie sau 26-29 noiembrie, aproape de deschiderea târgului de Crăciun. Detalii suplimentare aici.

Viena, un oraș cu o arhitectură impresionantă. Sursa foto: tourio.ro

Este important de menționat faptul că aceste oferte se pot modifica de la o zi la alta, pe măsură ce ele sunt deja luate de doritori. Este bine să consulți cu atenție site-urile care vin cu aceste pachete city-break și să analizezi cu atenție perioadele de valabilitate.