Românii marchează pe data de 4 mai Ziua Naţională a Inimii! Momentul este un prilej pentru ca specialiştii să atragă atenția asupra înmulţirii cazurilor de boli cardiovasculare. Ziua care amintește de victimele bolilor cardiovasculare a fost instituită şi în ţara noastră, în conformitate cu directivele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, pe 4 august 1996, în urma Sesiunii Speciale privind Riscul Cardiovascular a Academiei de Ştiinţe Medicale, care avusese loc în primăvara aceluiaşi an.
Această zi reprezintă un prilej de a atrage atenţia asupra creşterii alarmante a numărului de afecţiuni cardiovasculare. Potrivit Cartei europene a sănătăţii cardiovasculare, publicate pe site-ul heartcharter.org şi semnate, în iunie 2007, de către reprezentanţii forurilor guvernamentale româneşti şi de cei ai instituţiilor medicale de profil din ţară, boala cardiovasculară este principala cauză de mortalitate în Europa
Ziua Naţională a Inimii comemorează victimele bolilor cardiovasculare
Bolile de inimă a afectează atât femeile cât şi bărbaţii, fiind responsabilă de 55% dintre decesele din rândul femeilor din Europa şi de 43% dintre decesele din rândul bărbaţilor, cauzând peste 4,35 milioane de decese anual, în cele 53 de state membre ale Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii – Regiunea Europeană şi peste 1,9 milioane de decese anual, în Uniunea Europeană. În România, bolile cardiovasculare rămân principala cauză de deces, cu un nivel al mortalităţii mult mai ridicat decât media europeană – peste 140.000 de români mor anual din cauza bolilor cardiovasculare, reprezentând aproape 60% din totalul deceselor înregistrate, iar numărul este în creştere. Ziua mondială a inimii este sărbătorită, anual, la 24 septembrie.