Un număr de 231 de șoferi a rămas fără permis în Ajunul Crăciunului. În total, oamenii legii au intervenit la peste 3.200 de evenimente, dintre care 2.733 au fost sesizate prin sistem unic de urgență la 112. Conform datelor de la Inspectoratul General al poliției Române, au fost constatate 750 de infracțiuni. De altfel, în Ajun, pe tren, au fost prezente 4.050 de patrule și s-a acționat cu 256 de aparate de radar, pentru prevenirea accidentelor rutiere.
Oamenii legii au surprins în flagrant 150 de persoane care au comis infracțiuni. Pe de altă parte, au fost depistate și două persoane urmărite național sau internațional. În cauzele intrumentate au fost dispuse 26 de măsuri preventive, adică cei prinși care au încâlcat legea au ajuns tocmai după ce judecătorii au dispus acest lucru, după gratii.
Cât despre costul amenzilor aplicate celor care nu au respectat legea, aceastea au avut o valoare de peste 1.000.000 de lei. Totodată, și polițiștii de la rutieră au avut de lucru. Agenții și ofițerii au constatat 160 de infracțiuni la regimentul circulației pe drumurile publice. Drept urmare, 231 au rămas pietoni după ce le-au fost reținute carnetele de conducere și 31 au rămas fără certificatele de înmatriculare. Dintre carnetele reținute, 30 au fost revedicate pentru consum de alcool, 63 pentru depășirea limitei legale de viteză și 139 pentru alte abateri.
De altfel, situația drumurilor Naționale și a autostrăzilor din România nu stă prea bine. S-au anunțat evenimente rutiere, drumuri naționale și autostrăzi cu circulația întreruptă din cauza condițiilor meteo nefavorabile. Conform Normativului ANM, circulația pe drumurile naționale și autostăzile este îngrunată din cauza efectuărilor unor lucrări de reabilitări, modernicări, întreținere și reparații.