10 feluri de mâncare dulce de post. Rețete pentru Postul Paștelui

Postul Paștelui a început anul acesta pe 11 martie și se va sfârși la miezul nopții de 27 spre 28, atunci când creștinii din toată lumea iau lumina sfântă a Învierii Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Este cel mai lung și cel mai aspru dintre posturile întâlnite în Biserica Ortodoxă, are 40 de zile la care se adaugă și Săptămâna Patimilor, răstimp în care credincioșii nu mănâncă nimic gătit din carne, brânză și ouă, în plus lunea și miercurea nu se consumă nici ulei, nici vin.Mâncarea de post are importanța sa, menirea sa, ca și secretele sale. FANATIK îți oferă 10 rețete de post, simplu și rapid de preparat. Sunt rețete de mâncăruri dulci, dar nu de deserturi.

12 feluri de mâncare dulce de post. Rețete pentru Postul Paștelui

  1. Fasole bătută, cu ceapă prăjită

Ingrediente pentru fasole bătută, cu ceapă prăjită

  • 500 g de fasole albă, uscată
  • 2 morcovi mici
  • 1 felie de țelină
  • 1 rădăcină mică de păstârnac
  • 3 cepe mari
  • 6-8 linguri de ulei de floarea soarelui (pentru prăjitul cepii)
  • 4-5 linguri ulei de floarea soarelui (pentru fasolea bătută)
  • 1 linguriță de zahăr
  • 5 căței de usturoi (sau mai puțini/mulți, după gust)
  • sare

Mod de preparare pentru fasole bătută, cu ceapă prăjită

  1. Spală fasolea bine, în 2-3 ape, și pune-o la înmuiat în apă rece pentru 12-14 ore. Schimbă apa de două ori, după câte 4 ore.
  2. A două zi spală fasolea și pune-o într-o oală mare, în apă rece cât să o acopere. Pune oala la fiert 15 minute, apoi aruncă apă, clătește fasolea cu apă fierbinte și pune-o din nou la fiert, în apă fierbinte. Adaugă morcovii, țelina și păstârnacul, spălate bine și tăiate în bucăți mari.
  3. Fierbe fasolea 60 minute, până se înmoaie complet.
  4. Scoate boabele de fasole și legumele și pune-le într-un vas încăpător. Nu arunca apa în care a fiert fasolea.
  5. Pune jumătate de polonic din apa în care a fiert fasolea în vas, pune și un morcov (nu toate legumele!) și pasează fasolea într-un blender. Poți adăuga puțină apă dacă este prea densă, dar puțin câte puțin, că să nu ajungă prea lichidă.
  6. Adaugă cățeii de usturoi dați prin răzătoarea cu găuri mici, 4-5 linguri de ulei de floarea soarelui și sare după gust. Amestecă până obții o crema fină și omogenă.
  7. Curăță ceapa, tai-o julienne (solzișori), amestec-o cu zahărul și frământ-o cu mâna. Prăjește-o într-o tigaie antiderentă până când capătă o culoare aurie. Ia-o de pe foc, las-o să se răcească 2-3 minute și pune-o peste fasolea bătută. Împreună cu o zacuscă și pizzette de vinete (vezi mai jos!) poate constitui o gustare îndestulătoare. Poftă bună!
Mâncare dulce de post: fasole bătută (sau făcăluită), acoperită cu ceapă prăjită
  1. Pizzette de vinete

Ingrediente pentru pizzette de vinete

  • 1 vânătă mare
  • 2 roșii
  • 6 ciuperci Champignon
  • 250 g cașcaval vegetal
  • 4-5 frunze de busuioc
  • 1 cățel de usturoi
  • ulei de măsline
  • pătrunjel
  • sare

Mod de preparare pentru pizzette de vinete

  1. Rade cașcavalul vegetal pe răzătoarea mare, un cățel de usturoi pe răzătoarea mică, toacă mărunt busuiocul și pătrunjelul, taie roșiile și ciupercile în cubulețe cât mai mici și amestecă-le pe toate, pune puțină sare.
  2. Spală vinetele, șterge-le bine și taie-le în felii de 1,5-2 cm grosime.
  3. Așează feliile de vinete într-o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt și stropește-le cu 2-3 linguri de ulei de măsline.
  4. Pune 2 linguri din mixul de legume peste fiecare felie de vânătă și presară deasupra câte jumătate de linguriță de pesmet.
  5. Stropește feliile de vânătă din loc în loc cu încă 2-3 linguri de ulei de măsline și bagă tava în cuptorul preîncălzit la 180° de grade Celsius timp de 30 minute. Se pot mânca și calde, și reci. Poftă bună!
Mâncare dulce de post: pizzette de vinete
  1. Supă-cremă de conopidă și praz

Ingredientele pentru supa-cremă de conopidă și praz

  • 1 conopidă de 1 kg
  • 1 praz mediu (numai partea albă)
  • 30 ml de ulei de măsline/30 gr unt
  • 2-3 l de apă
  • 1-2 lingurițe de vegeta naturală (opțional)
  • Sare
  • 4-5 felii de pâine

Mod de preparare pentru supa-cremă de conopidă și praz

  1. Desfă conopida în buchețele mici și las-o în apă rece 15 minute. Taie prazul, numai partea albă, în feliuțe subțiri.
  2. Sotează prazul în 30 ml de ulei de măsline pentru 2-3 minute. Adaugă peste praz apă călduță și buchețelele de conopidă scurse de apa în care au stat.
  3. Acoperiă oala cu un capac și lasă supa să fiarbă până ce conopida este pătrunsă complet (cel puțin 30 minute).
  4. După ce conopida este complet fiartă, ia oala de pe foc și pasează supa de conopidă cu ajutorul unui mixer vertical.
  5. Pune supa din nou pe foc 10 minute, adaugă 2 lingurițe de vegeta și sare după gust, stinge focul și lasă supa să se „odihnească” 15 minute înainte de a o servi.
  6. Între timp, fă crutoanele: taie feliuțele de pâine în pătrățele mici și prăjește-le în puțin ulei de măline sau, mai dietetic, așează-le pe o foaie de hârtie de copt în tava cuptorului, stropește-le cu puțin ulei de măsline și coace-le 10 minute la 180° de grade Celsius, după care servește-le alături de supa-cremă de conopidă și praz. Poftă bună!
Mâncare dulce de post: supă-cremă de conopidă și praz
  1. Conopidă la cuptor

Ingrediente pentru conopidă la cuptor (2 persoane)

  • 1 conopidă medie
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 1 lingură de curry
  • 1 lingură de suc de lămâie
  • 1/4 linguriță de sare
  • 1/4 linguriță de paprika picantă
  • 1/4 linguriță de piper proaspăt măcinat

Mod de preparare pentru conopidă la cuptor

  1. Curăță frunzele și cotorul conopidei, desfă-o în buchețele mici, egale, spală-le sub un jet de apă rece și șterge-le foarte bine.
  2. Amestecă într-un vas uleiul, curry, sucul de lămâie, sarea, paprika și piperul. Pune buchețele de conopidă în vas și amestecă-le cu grijă până când toate sunt acoperite în totalitate cu amestecul din vas.
  3. Așează conopidă într-un singur strat într-o tavă de cuptor tapetată cu hârtie de copt și coace-o 30 de minute în cuptorul preîncălzit la 180° de grade Celsius. Atenție: după 15 minute de coacere, întorci buchețelele pe cealaltă parte și le mai coci încă 15 minute. Sunt gata să fie puse pe masă, se pot mânca și calde, dar sunt foarte bune și reci. Poftă bună!
Mîncare dulce de post: conopidă la cuptor
  1. Cartofi fondanți

Ingrediente pentru cartofi fondanți

  • 4 cartofi mari
  • 75 ml de supa de legume
  • 150 g de margarină vegetală
  • 2 crenguțe de cimbru proaspăt
  • 2 căței de usturoi ușor zdrobiți
  • sare si piper după gust

Mod de preparare a cartofilor fondanți

  1. Curăță cartofii și taie-i pe jumătate.
  2. Încinge untul în tigaie. Când a început să facă spumă, pune cartofii. Lasă-i să se prăjească pe o parte 5 minute, până când se rumenesc bine, apoi întoarce-i pe partea celalată și mai lasă-i 5 minute.
  3. După ce cartofii s-au rumenit pe ambele părți, adaugă supa de legume, cimbrul, usturoiul, sarea și piperul.
  4. Pune capacul și lasă la foc mic până când se înmoaie cartofii. Poftă bună!
Mâncare dulce de post: cartofi fondanți cu cimbru și usturoi
  1. Mâncare de varză dulce

Ingrediente pentru mâncare de varză dulce de post

  • 2 verze medii
  • 1 praz mediu (doar partea albă)
  • 10-12 roșii cherry
  • 1 ardei gras mare
  • 1 ardei iute
  • 3 linguri de ulei de măsline
  • 80-90 ml suc de roșii
  • 1 cană apă /supă vegetală
  • sare
  • piper boabe
  • piper măcinat
  • mărar
  • 1 crenguță de cimbru uscată

Mod de preparare pentru mâncare de varză dulce de post

  1. Toacă varză mărunt, mărunt, fideluță, pudreaz-o cu sare și frământ-o bine. Pune-o într-un vas adânc și las-o 10 minute să se înmoaie.
  2. Taie prazul în feliuțe subțiri și ardeiul gras în cubulețe potrivite. Pune uleiul într-o cratiță, pe foc mic. Când este bine încins, adaugă prazul și ardeiul gras. După ce s-au înmuiat, adaugă și varza dulce.
  3. Amestecă sucul de roșii cu apă ușor călduță sau supă vegetală și toarnă-l peste varză. Adăugă crenguța de cimbru, mărarul tocat mărunt, boabele de piper, piperul măcinat și un ardei iute uscat , tocat mărunt (dacă ardeiul este prea iute, scoate semințele înainte să-l pui varză).
  4. Acoperă cratița cu capac și lasă varza să fiarbă la foc mic, o oră, o oră și jumătate, până când s-a înmuiat complet.
  5. Înainte cu 10 minute de-a stinge focul, adaugă roșiile cherry. În acest fel, se vor pătrunde cum trebuie, dar nu își vor pierde forma.
  6. Cel mai nimerit este să servești mâncarea de varză dulce de post alături de o mămăliguță fierbinte. Poftă bună!
Mâncare dulce de post: varză dulce cu roșii cherry
  1. Mancare italiană de fasole

Ingrediente pentru mâncarea italiană de fasole (2-4 persoane)

  • 300 g de fasole boabe
  • 200 g de suc de roșii
  • 4 linguri de ulei de măsline
  • 1 cățel mare de usturoi
  • 1 crenguță mică de rozmarin proaspăt
  • 4-5 frunze medii de salvie proaspătă
  • 100 ml de supă de legume/apă
  • sare
  • piper proaspăt măcinat

Mod de preparare pentru mâncarea italiană de fasole

  1. Clătește fasolea boabe sub un jet puternic de apă rece și las-o în sită să se scurgă bine.
  2. Pune uleiul într-o cratiță antiaderentă, pe foc mic spre mediu. Când s-a încălzit adaugă salvia, crenguța de rozmarin și cățelul de usturoi curățat și întreg.
  3. Sotează mixul un minut, două, apoi adaugă sucul de roșii amestecat cu supă de legume sau apă.
  4. Fierbe sosul 15 minute, la foc mic spre mediu, până când capătă o consistentă ușor densă.
  5. Adaugă fasolea boabe bine scursă, amestecă cu grijă și fierbe mâncarea de fasole încă 5 minute, pe foc mic. Cu 2-3 minute înainte de a stinge focul, condimentează mâncarea cu sare și piper proaspăt măcinat. Poftă bună!
Mâncare dulce de post: mâncare italiană de fasole
  1. Chili de fasole neagră cu cartofi dulci

Ingrediente pentru chili de fasole neagră cu cartofi dulci

  • 1 cartof dulce mare
  • 250 g de fasole neagră boabe
  • 150 g de boabe de porumb
  • 2 căței de usturoi tocați
  • 1 ceapă mare tocată
  • 2 morcovi tocați
  • 200 g de roșii coapte
  • 150 ml sos de roșii
  • 2 lingurițe de pudră de chili
  • sare și piper după gust

Mod de preparare pentru chili de fasole neagră cu cartofi dulci

  1. Încinge uleiul într-o cratiță antiaderentă, pune ceapa la călit 5-7 minute, până se înmoaie ușor.
  2. Adaugă cartoful dulce tăiat cubulețe, porumbul, fasolea, usturoiul, roșiile și condimentele.
  3. Amestecă ușor și lasă, semi-acoperit, la fiert 30 de minute. După cum se vede, chili de fasole neagră cu cartofi dulci este gata în aproximativ 45 de minute: 10 minute prepararea, 30 de minute gătirea.
Mâncare dulce de post: chili de fasole neagră cu cartofi dulci
  1. Mâncare de mazare de post

Ingrediente pentru mâncarea de mazare de post (2-4 persoane)

  • 500 g de mazăre (congelată sau proaspătă)
  • 1 ceapă medie
  • 2 căței de usturoi
  • 2 cartofi medii (sau 1 cartof mare)
  • 2 morcovi mici
  • 2 linguri de ulei de floarea soarelui
  • 200 ml de apă
  • 75 ml de suc de roșii
  • 1-2 lingurițe rase de mărar proaspăt tocat
  • 1 lingură rasă de amidon de porumb
  • sare
  • piper

Mod de preparare pentru mâncarea de mazare de post

  1. Curăță ceapă și usturoiul și toacă-le mărunt. Curăță morcovii și taie-i în felii subțiri. Curăță cartofii și taie-i în cubulețe potrivite.
  2. Pune uleiul într-o cratiță, pe foc mic. Când uleiul s-a încălzit bine, adaugă ceapa, usturoiul, morcovii și amestecă bine. Călește-le până când se înmoaie ceapa, adaugă cubulețele de cartof, amestecă pe foc mic încă 2 minute și adaugă 100 ml de apă călduță.
  3. Când morcovul și cartofii sunt fierți pe jumătate, pune și mazărea la fiert.
  4. Fierbe mâncarea pe foc mediu spre mic încă 15 minute, apoi adaugă apa rămasă, amestecată cu sucul de roșii și amidonul și amestecă bine.
  5. Condimentează mâncarea de mazăre cu sare și piper și las-o să fiarbă încă 10 minute, până când sosul capătă o consistentă ușor cremoasă. Adaugă mărar proaspăt tocat, amestecă bine, mai las= să fiarbă 3 minute, stinge focul și… poftă bună!
Mâncare dulce de post: mazăre cu cartofi și morcovi
  1. Sărmăluțe de post, cu ciuperci, în foi de viță

Ingrediente pentru sărmăluțe de post, cu ciuperci, în foi de viță (50 de sărmăluțe de 4 cm)

  • 250 g de orez
  • 3 morcovi
  • 8 ciuperci Champignon mari
  • 1 praz (numai partea albă)
  • 1 tulpină de țelină
  • 200 ml de supă vegetală
  • 1/2 de cană cu suc de roșii
  • 50 foi de viță
  • sare
  • piper
  • mărar
  • apă

Mod de preparare a sărmăluțelor de post, cu ciuperci, în foi de viță

  1. Pune pe foc o crăticioara plină cu apă și puțină sare, iar în momentul în care începe să fiarbă, scufundă foile de viță și fierbe-le 5 minute. Scoate-le cu o paletă ca să nu le rupi și pune-le într-o sită ca să să se scurgă și să se răcească.
  2. Pune într-o tigaie antiaderentă 3 linguri de ulei de măsline și când este încins bine adaugă orezul și lasă-l să se călească 3 minute.
  3. Adaugă peste orez morcovii, ciupercile, prazul și țelina, toate tocate foarte mărunt și călește-le împreună încă 5 minute. Pune sare și piper după gust.
  4. Adaugă peste orez și legume 1 cană de supă vegetală (1 cană cu apă și 1 lingură rasă de vegeta lăsată să dea într-un clocot) și lasă pe foc mic până ce orezul absoarbe toată apă. Bobul de orez trebuie să fie doar puțin pătruns pentru că în timpul fierberii trebuie să împrumute gustul foilor de viță. Amestecul final trebuie să fie foarte bine scăzut.
  5. Lasă amestecul să se răcească după care ia cu o linguriță mici porții din acesta, pe care le înfășori în frunzele de viță. Îndeasă cu degetul foarte bine capetele fiecărei sărmăluțe.
  6. Într-o cratiță destul de înaltă, adaugă 3 linguri de ulei de măsline și apoi aranjează în cerc sărmăluțele. După ce termini de așezat primul strat, pune peste el alt strat de sărmăluțe, iar în centru pune sărmăluțele rămase.
  7. Amestecă o jumătate de cană de suc de roșii cu 2 căni de apă caldă, cu mărar și o lingură de vegeta. Toarnă amestecul cât să acopere sărmăluțele. Care trebuie să fie bine acoperite de lichid pentru că orezul îl va absorbi în timpul fierberii. Verifică din când în când și dacă lichidul scade, mai pune până le acoperi din nou.
  8. Fierbe sărmăluțele de post în foi de viță pe foc foarte mic 2 ore, după care le poți servi cu smântână de post sau iaurt de soia. Poftă bună!
Mâncare dulce de post sămăluțe cu orez în foi de viță

Toate aceste rețete de post simple și rapide au fost preluate de pe site-ul www.lauraadamache.roPost binecuvântat!