Categorie: Autor:

Zodiac Chinezesc pentru joi, 30 aprilie. Tigrul primește o veste care îl lasă fără replică

FANATIK îți aduce zodiacul chinezesc pentru ziua de joi, 30 aprilie, iar provocările se țin lanț, chiar dacă pare că nimic nu se poate întâmpla în această perioadă. Chiar dacă trebuie să rămâi acasă, asta nu înseamnă că duci lipsă de activitate, ba chiar începi să faci față cu greu proiectelor pe care trebuie să le duci la bun sfârșit.

Ce surprize îți rezervă astrele pentru ziua de joi, 30 aprilie

Iar dacă te numeri printre nativii din zodia Tigrului, încearcă să nu pui la suflet vestea mai puțin bună pe care o vei primi. Știm că ți se va părea că un vis frumos s-a năruit, dar lucrurile nu sunt chiar atât de grave. Trebuie doar să te aduni și să găsești puterea de a trece peste acest obstacol. Pierzi o bătălie, nu întreg războiul.

Șobolan

Ți se face o ofertă tentantă, dar nu o poți accepta cât timp ești implicat în alte contracte. Mai întâi fă ordine prin proiectele actuale și nu te implica în nimic nou, ca nu cumva să-ți aglomerezi prea mult agenda. Caută mai întâi care proiect se apropie de final și du-l la capăt cu maximă seriozitate, pentru că dacă accepți, riști ori să le rasolești pe toate, ori să lași o impresie proastă la adresa ta, cum că ai fi superficial și neglijent. Și propunerea proaspăt făcută merită atenție, dar eliberează-te de ceea ce este acum pe ultima sută de metri.

Bivol

Fii convins că deții absolut toate resursele de care ai nevoie pentru a duce la finalitate proiectul pe care îl dezvolți cu multă pasiune. Investești enorm în ceea ce faci acum: timp, energie, optimism, entuziasm, dorință, și din asemenea capital investit nu poate ieși decât ceva de calitate. Continuă pe același drum, în același ritm, pentru că succesul visat chiar nu este departe. Atâta doar că mai ai nevoie de câte un impuls, de câte un stimulent care să te împingă să mergi mai departe, pentru că mai apar momente când rămâi fără resurse, însă știi cum să te încarci la loc, precum alimentarea cu carburant a rezervorului mașinii.

Tigru

Azi îți cade în cale o veste bombă care te lasă fără replică, de parcă s-ar destrăma un mare vis. Revino cu picioarele pe pământ în cel mai abrupt mod, chiar dacă este firesc să fii debusolat și trist. Riști să aluneci spre depresie, spre o zonă sensibilă a psihicului, dar dacă ai avea alături pe cei dragi, nimic nu va fi greu de trecut. Acceptă grija celor care te iubesc cu adevărat pentru că vorbele lor de încurajare, semnele lor de afecțiune vor contrabalansa perfect situația și vei începe să vezi chiar și în cel mai negru punct o rază de lumină. Nu lupta singur cu problemele!

Iepure

Gata ce ai semănat în ogorul fertil așteaptă să încolțească, deci nu mai ai ce schimba. De acum trebuie doar să îngrijești acest sol cu răbdare, cu tot ce este necesar viitoarei recolte, dar ce a fost mai important, primul pas, ideea, decizia, sămânța primordială, e deja plantată. Lasă lucrurile să evolueze de la sine, ai realizat cu succes ce a depins de tine, dar roadele abia de acum înainte se vor arăta. Privește viitoarea recoltă cu încredere și speranță, investește doar gânduri bune și energii pozitive în ceea ce ți se ridică acum lent sub ochi, însă nu mai încerca să controlezi lucrurile.

Dragon

Ai numai de câștigat de pe urma anturajului în care nimerești azi, de parcă ai intra într-un mediu de oameni inteligenți, experimentați, înțelepți, care cunosc foarte bine domeniul pe care deocamdată îl tatonezi. Stai cu urechile pâlnie la tot ce au ei de transmis, pentru că trebuie să recunoști că îți sunt superiori și de la ei vei primi informațiile de care ai nevoie. Sunt ca un fel de profesori, de mentori, de îndrumători spre succesul pe care îl întrevezi de multă vreme, iar deschiderea lor spre a împărtăși altora ceea ce știu trebuie valorificată din plin.

Șarpe

Întâlnirea de azi îți aduce lumină în viață de parcă ai cunoaște exact persoana de care aveai nevoie pentru a rezolva o problemă. Mesajul transmis de cel care îți iese astăzi în cale se va dovedi a fi salvator, ca atare, fii deschis spre toate persoanele cu care ai ocazia să discuți. Printre ele se află un potențial prieten sau o posibilă iubire, dar numai de tine depinde cum profiți de ocazia care se ivește. Ai atât de mult noroc încât, dacă nu profiți azi de șansa oferită, ți se va mai arăta și a doua oară, însă, dacă ești chiar la a doua încercare, este lucru cert că trebuie să pui acum mâna pe ea.

Cal

Ai motive să fii mulțumit de felul cum evoluează lucrurile, pentru că apar detalii care contribuie la succesul proiectului la care îți aduci contribuția. Ai suficientă răbdare să ajungi la roadele visate, pentru că ești conștient că te afli de-abia pe parcurs, că mai este cale lungă până ce vei culege toată recolta. Dar, cât timp vezi cât de multe căi converg către același scop final, vei începe să ai încredere în visul tău și vei fi dispus să aștepți oricât ar dura. Adună informații noi, documentele necesare, resurse con-crete, bani, și pune-le pe toate în slujba marelui țel de la care ai așteptări imense. Ești pe drumul cel bun!

Capră/Oaie

Azi nu stai singur, ci înconjurat de cât mai multă lume! Familia este centrul atenției și te dedici ei cu bucurie. Chiar dacă ai fi dorit un pic de odihnă în plus, un pic de liniște sau izolare, nu e vremea pentru așa ceva acum! Aceasta poate fi ziua când relațiile de familie se strâng mai mult, când schimbul de emoții sunt la cote maxime, când evenimentele cele mai frumoase de familie îți gravitează în jur. Poți afla vești extraordinare de la rude, ca atare ar fi bine să petreci ziua în compania lor. Dacă prietenii sunt pentru tine ca o familie, atunci căută-le compania!

Maimuța

Te simți vinovat pentru un cuvânt spus nu demult și vrei să porți o discuție cu cel care a înțeles eronat mesajul. Apropie-te cu sinceritate și recunoaște greșeala, cere iertare, oferă explicațiile de rigoare, pentru că poți restabili armonia în relația respectivă. E clar că la mijloc a fost o supărare de moment, o reacție necontrolată, dar dacă ești sincer și admiți că nu ai fost corect, acorzi mari șanse împăcării. Dacă nu îți ceri scuze, nu faci altceva decât să te împovărezi cu un balast pe suflet, pentru că te vei gândi mult la asta de acum încolo. Dacă vrei să te eliberezi de vină, deschide subiectul și explică-le!

Cocoș

Familia te înconjoară cu iubire necondiționată deși așteaptă ceva: să-ți exprimi o părere, să iei o decizie, să vorbești deschis, pentru că faci unele lucruri fără să le spui și lor. Comunică ce ai în gând cu mai mult curaj, fii limpede în exprimare, concis și la obiect, pentru că nu toată lumea îți înțelege planurile. Nici măcar cei foarte apropiați nu pricep foarte clar încotro mergi, ci doar te urmează orbește, însă dacă ai începe să le explici logic ce intenții ai, ar contribui și ei în egală măsură la planuri. Generezi o mare stare de confuzie dacă nu comunici! Începe să le mai răspunzi și lor la întrebări și veți coopera excelent.

Câine

Te-ai ținut cu dinții de o serie de lucruri și observi că nu îți mai folosesc. Chiar dacă nu ești un mare amator de schimbare, chiar dacă de cele mai multe ori îți este frică să pui punct și să pornești în altă direcție. Ajungi, cu maturitate și înțelepciune, la concluzia că e vremea pentru o schimbare de direcție sau de atitudine. Te-ai opus multă vreme, ai refuzat ocaziile de a o lua pe altă cale, dar de data aceasta nu mai poți ocoli momentul. E vremea să-ți iei rămas bun de la o etapă pe care ai tot alimentat-o și să te pregătești să alegi altă cale. Nu te crampona de lucrurile cu care ești obișnuit, mai există alte variante, fii pregătit pentru nou!

Mistreț

Nimeni nu te întrece când vine vorba de discursuri, pentru că ai o minte foarte organizată, informații solide pe care te bazezi și un real talent oratoric. Ai ocazia să vorbești în fața unui grup mai larg de persoane, fie că e vorba de un auditoriu necunoscut sau doar de familie. Tot ce transpui acum în cuvinte este plin de învățăminte, de informații importante, pot oferi și altora idei și inspirație creatoare, dacă ai ceva de spus, spune-o sus și tare pentru că ești un as în conversație. Practic, o afirmație pe care o faci azi cu voce tare se va transforma rapid în fapte deci poți să verbalizezi o mare dorință, ca să prindă contur mai repede.