Bianca Drăgușanu și Victor Slav au avut o relație destul de închegată, dat fiind faptul că au decis să facă atâția pași importanți pentru viitorul lor. Cel mai important desigur că a fost micuța Sofia Natalia, iar mai apoi o casă. Locuința în care au stat vedetele arată de-a dreptul impresionant. Duplexul a fost cumpărat ca urmare a venirii pe lume a fiicei lor, dar și pentru mai mult spațiu. Surse din anturajul Biancă și a lui Victor au aproximat că cei doi au fost nevoiți să scoată din buzunare nu mai pțin de 200.000 de euro.
”Bianca dorea să se mute de mult timp, însa nu a găsit ceva care să îi fie pe plac. Unul dintre duplex-urile de lux din complexul în care locuiește, din Zona Lacul Tei, a fost disponibil, iar vedeta a reușit să îl achiziționeze contra unei sume care se învarte undeva pe la 200.000 de euro”, a declarat sursa citată.
Parterul duplexului avea un living foarte mare, alături de două terase frumoase și un hol imens, de 16 metri.
De asemenea, exista o scară în interior care făcea legătura între cele două dormitoare.
Priveliștea din una dintre terase era splendidă, spre un lac. Din păcate, Victor și Bianca și-au spus adio, dar au decis că pentru fiica lor, Sofia Natalia, să rămână în relații bune. „‘Ne-am dat seama de foarte mult timp că lucrurile nu mai merg între noi. Am încercat amândoi să ne dăm șanse și ne-am dorit să ne fie bine. Familia rămâne, dar fiecare poate să meargă acum liniștit pe drumul lui. Prin luna decembrie am avut o discuție despre o probabilă separare. Fiecare zi o privesc ca pe un nou început. Eu atrag energiile bune. Nu, nu am stat separat. Deocamdată acum se află în schimbări, în mutări. Eu i-am spus că este casa noastră și poate să locuiască acolo cât dorește. Este apartamentul meu, dar am făcut anumite lucruri împreună. Noi suntem foarte buni prieteni„, a declarat Bianca Drăgușanu după despărțire, în cadrul unei emisiuni de televiziune.