Meteorologii anunță că vremea va schimba din nou foaia, și după temperaturi de primăvară vor veni unele destul de reci. Acestea vor continua zilnic să scadă, așa că maximele nu vor mai depăși 14 grade în următoarea perioadă.
Deși vineri, 13 martie, vom avea parte tot de vreme frumoasă, de sâmbătă, vremea rea se întoarce în toate regiunile, iar maximele nu vor mai depăşi 14 grade în sud-estul ţării. Meteorologii anunţă ploi în toată ţara, iar la munte, lapoviţă şi ninsori.
Conform Administraţiei Naţionale de Meteorologie(ANM), vineri, în regiunile din nord şi nord-vest, dar şi în extremitatea de vest a ţării, valorile termice vor marca o scădere faţă de ziua precedentă, cerul va fi mai mult noros şi va ploua pe arii relativ extinse.
La munte vor fi precipitaţii şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare, ziua în nordul Carpaţilor Orientali şi la altitudini mari în Munţii Apuseni, apoi şi în masivele înalte din restul zonei montane. Vântul va avea intensificări temporare la munte, unde rafalele vor depăşi 70…90 km/h, dar local şi în celelalte zone. Temperaturile maxime se vor încadra între 11…12 grade în Maramureş, în Crişana şi în nordul Moldovei şi 22…24 de grade în sudul şi sud-estul ţării. Minimele termice, mult mai mici decât în nopţile precedente în vest, centru şi nord, se vor încadra la scara întregii ţări între -1 şi 10 grade. Dimineaţa pe arii restrânse va fi ceaţă.
La Bucureşti, vremea va fi în continuare deosebit de caldă, cu valori termice în creştere faţă de ziua anterioară. Temperatura maximă se va situa în jurul a 23 de grade, iar cea minimă va fi de 6…8 grade.
Sâmbătă, valorile termice vor fi în scădere faţă de intervalul anterior, astfel încât se vor situa în jurul celor caracteristice datei în vest, nord şi centru şi uşor mai ridicate în restul ţării.
Cerul va fi variabil, cu înnorări mai persistente în special după orele prânzului în regiunile sudice, unde va creşte probabilitatea apariţiei precipitaţiilor. Acestea vor fi predominant sub formă de ploaie în zonele mai joase de relief şi mixte la munte. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 şi 16 grade, iar cele minime în general între -6 şi 6 grade.
În Capitală, valorile termice, în scădere faţă de intervalul anterior, se vor situa în continuare peste cele normale pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, cu înnorări spre seară şi noaptea când va creşte probabilitatea de apariţie a precipitaţiilor. Vântul va deveni moderat, cu precădere în partea a doua a intervalului.
Duminică, 15 martie, temperaturile vor continua să scadă, cu precădere în regiunile extracarpatice. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a intervalului în sudul şi sud-vestul ţării unde, pe arii restrânse, vor mai fi precipitaţii slabe – mixte în zonele joase de relief şi mai ales ninsori la munte.
Vântul va avea temporar intensificări în zonele montane, cu viteze mai mari pe creste, iar local şi cu o probabilitate mai mare pe parcursul zilei şi în Oltenia, Muntenia, Moldova şi Dobrogea. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 şi 14 grade, iar cele minime între -9 şi 2 grade.
Şi în Bucureşti se face tot mai frig. Valorile termice vor continua să scadă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări la începutul intervalului, însă probabilitatea de precipitaţii va fi redusă. Vântul va avea unele intensificări în prima parte a zilei, dar va slăbi treptat în intensitate. Temperatura maximă va fi de 7…9 grade, iar cea minimă de -4…-2 grade.