Vremea în București 29 august: ne așteaptă temperaturi foarte mari! Meteorologii anunță câteva furtuni în jumătatea zilei de miercuri, 29 august. Maxima gradelor care se pot atinge sunt de 29 de grade Celsius. Vântul va bate dinspre Nord-Est ăntre 10 și 15 km/h.
Din păcate, se vor mai anunța câteva ploi, probabilitățile ploii pentru miercuri sunt de 40%. Noaptea va fi un cer parțial noros cu minimele de 20 de grade Celsius. Vântul va bate d ela Nord-Nord-Est între 10 și 15 km/h.
Citește și: Curs valutar BNR azi, 28 august 2018. Euro a crescut, dolarul a luat-o în jos
Vremea din București aduce o vreme extrem de caldă, împreună cu temperaturi peste limita normalului, dar nici gând să scăpăm de ploi. Se anunță câteva zile de caniculă serioasă. Urmează încă 7 zile consecutive de caniculă. Potrivit ANM, tempraturile nu vor scădea sub pragul de 30 de grade Celsius. Discomfortul termic foarte crescut va face căldura să se resimtă la niște parametrii din ce în ce mai mari. Bucureștenii vor avea parte de maximele termice de 30 de grade Celsius, iar minimele de 18 grade. Posibilitățile unor precipitații nu sunt existente. Vremea toridă îi va mai bucura pe Bucureșteni până la 5 septembrie. Cerul se va menține parțial înnorat pe timpul nopții, dar ziua norii vor dispărea aproape în întregime.
Pentru cei care se bucură de ultimele clipe de concediu la munte se anunță ploi. Îmbucurător este faptul că aceestea vor avea loc în prima parte a zilei, și vor fi fără descărcări electrice. Maximele se vor anunța de 25 de grade Celsius, în timp ce minimele vor fi de 13 grade Celsius. Din nefericir, ploile vor avea loc atât ziua. cât și noaptea. Cantitățile de apă vor fi însemnate de 1 l.m2 pe timpul zilei, iar pe timpul nopții vor fi de 4 l/m2. Urmează și o perioadă de pauză de la atâtea ploi, însă nu foarte mult, pentru că vor reveni din data de 5 septembrie.
Vânturile se anunță din direcția Nord-Nord-Est cu 20 km/h, iar raalele vor fi de 32 km.h, pe timpul zilei. Nu există posibilitatea unor precipitații sau furtuni. Maximele vor indica 31 de grade Celsius, dar se vor simți ca 32 de grade. Noaptea de miercuri, 29 august 2018 va fi senină, cu minime de 20 de grade Celsius. Vânturile vor bate din direcția Nordului cu 17 km/h, iar rafalele vor fi de 28 km/h. Posibilitatea apariției preipitațiilor va fi inexistentă.
Maxime 31° 25° N/A 23°
Minime 20° 17° N/A 16°
Ziua de miercuri va aduce vreme frumoasă în toată țara. Cu ttul izolat se anunță doar temperaturile la munte în cursul după-amiezii, urmând să se semnaleze câteva averse slabe de plaoe însoțite și de descărcări electrice. Maximele temperaturi anunțate pentru toată țara sunt între 23 de grade Celsius și 28 de grade în Translivania și Maramureș. În Banat și Crișana se anunță 29-34 de grade Celsiu de grade Celsius. Pentru Oltenia, Muntenia și zona de Dobrogea vor fi cele mai ridicate temperaturi înregistrate în Lunca Dunării. Zona Moldovei va avea parte de temperaturi între 24 și 29 de grade Celsius.