Prezentatorul TVR Virgil Ianțu a scris un text dur în contextul comemorării oamenilor care au murit pentru liberate în decembrie 1989. Acesta este de părere că în cei 29 de ani de la Revoluție românii s-au hrănit cu iluzia libertății, timp în care conducătorii au cultivat conștient ignoranța și lipsa de educație. ”România trăieşte azi o minciună. Aşa credeam până ieri. Doar că am realizat că acesta este de fapt adevărul României de astăzi.
Adevărul este că cei de ieri nu au dispărut niciodată, iar iluzia libertăţii ne-a păstrat o speranţă extrem de nocivă, a gândului că suntem în direcţia bună. Ignoranţa, combinată cu naivitate şi cu lipsa de educaţie, cultivate cu bună ştiinţă, au creat împreună fondul celor trăite de noi astăzi. Ceauşescu s-a întors!
Are aerul unui învingător, ne râde în faţă, dar nu oricum, ci în hohote, îşi etalează puterea, abilitatea, nemernicia şi cinismul. Nomenclatura este şi ea prezentă prin aceiaşi oameni mici, care se cred mari şi care devin aşa din cauza ignoranţei noastre, care declară deschis ca ar folosi din nou mitraliera împotriva noastră, a celor care crâcnim“, a scris prezentatorul de televiziune.
Mai mult, în final, acesta și-a cerut iertare și și-a recunoscut vina pentru faptul că nu s-a străduit îndeajuns pentru România. ”Aşa arată ţara noastră la 29 de ani de la… de la ceea ce credeam şi speram noi. Am fost minţiţi şi, în tot acest timp, ne-am minţit pe noi înşine, lăsându-ne fermecaţi de speranţă, iar astăzi ni se spune verde în faţă: «Sunteţi nişte proşti, românilor, v-am făcut! Partidul e ţara, ţara e partidul!».
Sunt trist şi ştiu că sunteţi mai mulţi ca mine. Suntem tot mai trişti cu fiecare an care trece. Asta dacă privim lucrurile cu ochii deschişi şi cu mintea limpede. Şi recunosc că mă simt vinovat.
Vinovat că nu am făcut destul sau poate nimic, că am crezut în schimbarea de la sine sau poate că m-am bazat pe schimbarea venită de la ceilalţi. Am greşit. Am greşit enorm. Şi pentru toate astea, vă cer iertare, vouă celor cu care mă întâlnesc zilnic şi, mai ales, vouă, celor cu care nu m-am mai întâlnit de 29 de ani!“, a mai scris Virgil Ianțu.