Viorica Dăncilă a oferit o reacție la cald după pierderea alegerilor pentru Antena 3. Aceasta a explicat că nu va demisiona și că dacă anumiți colegi îi vor solicita acest lucru atunci trebuie convocat un Congres al partidului! „Rezultatul final nu mai poate fi schimbat, îl vedem cu toții, dar PSD a mai crescut. Nu pot câștiga amândoi alegerile, votul românilor a ales, noi nu putem să nu fim de acord. E important că PSD a obținut numărul de voturi din 2016, ceea ce arată că suntem pregătiți pentru locale și parlamentare.
Cu același număr de voturi în 2016 am intrat la guvernare. Nu am luat în calcul acest lucru, vom discuta în cadrul Comitetului Executiv, vin sărbătorile și imediat intrăm în precampanie electorală. Voi asculta opiniile colegilor, trebuie să analizăm numai ceea ce a făcut candidatul, consider că am făcut tot ce ținea de mine.
Poate că am început prea târziu campania, nu a fost o perioadă ușoară, dar am reușit să recuperăm. Analiza trebuie să o facem pornind de la fiecare organizație în parte. Eu cred că vom hotâri ce vom face, e la cald, nu e o perioadă foarte fericită, dar trebuie să dăm dovadă de înțelepciune.
Cred că a fost o campanie împotriva mea pe care nu am văzut-o la contracandidatul meu. Da, eu după 200 de întrebări am spus fără pi, contracandidatul meu nici nu a știut. Am răspuns întrebărilor, am avut un proiect de țară. De partea cealaltă am văzut un atac, un discurs bazat pe ură, dar se pare că românii au agreat mai mult acest lucru.
Dacă ei așa au vrut, aceasta este realitatea. A fost o abordare incorectă, a dezinformării din spațiul online. S-a mers foarte mult pe dezinformare, că am diplomă falsă etc. Am postat pe fb de ce am spus ătia, a fost de fapt expresia lui Iohannis. Alții au scos din context, eu nu mi-aș fi permis să jignesc nici românii din diasporă, nici pe altcineva.
Cred că politica trebuie făcută pe argumente, nu pe jigniri. Știți că sunt o persoană puternică, nu am lăsat niciodată partidul la greu, eu am mers înainte. Nu am demisionat nici la clipe grele, consider că atunci când partidul are nevoie de tine, nu ai voie să faci un pas în spate. Nu avem nevoie de o perioadă conflictuală.
Să ne focalizăm atenția spre partidul de la putere și să facem o opoziție activă. Nu știu, dar am văzut că Iohannis își dorește anticipatele. Nu îmi dau demisia, dacă colegii vor considera că trebuie să fac acest pas, atunci trebuie să facem un Congres pentru că așa am fost aleasă, și trebuie să avem congres ca să schimbăm conducerea, a transmis Viorica Dăncilă