Viorica Dăncilă a fost întrebată dacă și-a făcut operații estetice, după ce în presă au apărut tot felul de zvonuri în legătură cu înfățișarea ei. Candidata PSD la alegerile prezidențiale a negat că și-ar fi făcut vreo intervenție estetică, ba chiar s-a arătat mirată de această întrebare, având o reacție comică.
„După lansarea candidaturii dumneavoastră, multă lume spune că v-ați făcut implant. Aveți vreo operație estetică?”, a fost întrebarea pe care Dăncilă a primit-o de la un reporter, în cadrul vizitei sale de la Botoșani. „Doamne ferește! Nimic. Absolut nimic. Vă garantez. Mă aștept la tot felul de acuzații, dar ar fi incorect să vii cu astfel de lucruri și să nu le poți demonstra”, a fost reacția imediată a premierului interimar, conform digi24.ro.
Speculațiile privind operațiile estetice au apărut în luna august a acestui an, când jurnaliștii de la PRO TV au scris că au aflat, pe surse, că premierul a recurs la bisturiu pentru a arăta bine. Schimbările sunt destul de vizibile mai ales în zona pomeților și a ochilor, chiar dacă șefa social-democraților neagă cu vehemență că s-a operat.
„Trebuie să ieșim între oameni și trebuie să avem anumite evenimente la care să participăm. Vom anunța din timp și vom putea participa la aceste evenimente. Vreau ca PSD să se miște foarte bine în această campanie pe regiuni, pe județe. Eu cred că avem o mare nevoie de implicare. Vreau să atragem alături de noi tinerii, să mergem în județe și să vorbim cu ei”, le-a spus recent Dăncilă pesediștilor.