Vineri, 18 octombrie, e sărbătoare cu cruce neagră! Tradiții și obiceiuri de Sfântul Luca

Sfântul Proroc și Evanghelist Luca este cinstit de Biserica Ortodoxă săptămâna aceasta. Mai exact, vineri, credincioșii care poartă numele de Luca vor avea motiv de sărbătoare. Această pomenire este trecută în calendarul ortodox cu cruce neagră, este zi de post și aduce și o serie de tradiții și obiceiuri.

Tradiții și obiceiuri cu ocazia sărbătoririi Sfântului Luca

Sfântul Apostol Luca este cunoscut în popor ca fiind ”Zugravul Maicii Domnului” și este prăznuit an de an pe data de 18 octombrie. Luca a fost un doctor foarte priceput, dar și un zugrav excelent. Încă din vremuri îndepărtate s-au ținut anumite ritualuri care era menite pentru a îndepărta lupii din preajma turmelor de oi. De-a lungul timpului s-au păstrat mai multe tradiții și obiceiuri pentre care se numără:

  • scoaterea gunoiului și a cenușii din vatră sunt interzise pentru că lupii ar putea găsi cărbunii încă aprinși și acest lucru le-ar favoriza fecunditatea
  • nu se pronunță cuvântul „lup”, iar termenul a fost înlocuit în această zi cu cel de „gadină”
  • nu se lucrează pieile sau lâna
  • nu este bine să te cerți în ziua în care este cinstit Sfântul Luca
  • nu este bine să înjuri sau să blestemi pentru că acestea se vor întoarce împotriva ta.
Tradiții și obiceiuri de Sfântul Luca. Sursa foto: felicitari.org

Sfântul Luca a pictat primele icoane ale Maicii Domnului

Sfântul Luca era de profesie medic și a îngrijit în timpul vieții sale foarte mulți oameni. Pe lângă faptul că și-a dedicat viața salvării celor din jur Sfântul Luca a fost și un pictor desăvărșit. El a fost cel care a pictat primele icoane ale Maicii Domnului purtând în brațe pe Isus Hristos. Tot el a fost cel care a pictat și prima icoană a Sfinților Apostoli Petru și Pavel.

Sfântul Evanghelist Luca a scris 33 de parabole care împodobesc Evanghelia, precum și cartea Faptelor Apostolilor adresate dregătorului Teofil. Sfântul Luca a fost spânzurat de un măslin de câțiva păgâni în cetatea Tebei din Boetia. Acest sfânt a trecut la cele veșnice la vârsta de 80 de ani, iar moaștele sale au fost duse în Biserica Sfinților Apostoli. Sfintele moaște odihnesc lângă cele ale Sfinților Andrei și Timotei chiar sub sfânta masă din Biserică.