Video Viral. Gluma fină postată de Ambasada Finlandei după KO-ul lui Mircea Badea: „În mai puțin de 5 secunde!”

Internetul este plin de glume care mai de care mai reușite, după ce Mircea Badea a fost făcut KO de Tedi motociclistul, în doar cinci secunde! Surpriza vine, însă, de la…Ambasada Finlandei, care s-a alăturat celor care l-au luat peste picior pe celebrul realizator de televiziune de la Antena 3!

Ambasada Finlandei la Bucureşti a arătat că are simţul umorului după ce a distribuit un video amuzant, la care a adăugat un comentariu cu referire la meciul pierdut de Mircea Badea. Reprezentanții Ambasadei au dat share unui fimuleţ, de pe un cont cunoscut în Finlanda pentru viralele pe care le produce. În filmulețul respectiv, apare un bărbat care îşi propune să joace golf pe un lac îngheţat, dar ratează total lovitura, se împiedică și cade pe gheața subțire a lacului, care într-un final se sparge și astfel ajunge sportivul nostru în apa foarte rece a lacului.

Mircea Badea, persiflat de Ambasada Finlandei

Mesajul inițial al postării era următorul: ”Când încerci să-ţi impresionezi prietenii cu abilităţile tale pentru sporturi de iarnă“, însă Ambasada Finlanei a făcut o completare care duce cu gândul la realizatorul emisiunii ”În gura presei”. Așadar, mesajul este următoryul: ”Când încerci să impresionezi cu abilităţile tale sportive, în mai puţin de cinci secunde“, potrivit digi24.

Mircea Badea, prezentatorul emisiunii În Gura Presei, difuzată de postul de televiziune Antena 3, a fost făcut KO de motociclistul Teodor „Tedi” Emi într-un meci demonstrativ de kick-boxing. Cei doi s-au mai bătut și în anul 2014, dar atunci jurnalistul a scăpat teafăr, doar cu reputația șifonată. Sâmbătă însă, meciul partida s-a terminat mult mai repede și cu urmări grave pentru Mircea Badea. Medicii au fost nevoiți să intervină, după ce sportivul de ocazie a fost trimis în lumea viselor.